Emoționant: Fostul președinte SUA Jimmy Carter şi soţia au sărbătorit nunta de diamant!

Publicat: 09 iul. 2021, 11:30, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Emoționant: Fostul președinte SUA Jimmy Carter şi soţia au sărbătorit nunta de diamant!

Fostul preşedinte american Jimmy Carter, care s-a aflat la Casa Albă între 1977 şi 1981, şi soţia sa Rosalynn au sărbătorit miercuri nunta de diamant, celebrând 75 de ani de căsătorie.

Potrivit AFP, Jimmy Carter, în vârstă de 96 de ani şi cel mai vârstnic preşedinte american în viaţă, şi Rosalynn, de 93 de ani, trăiesc în orăşelul Plains, din Georgia, de la plecarea lor de la Washington. Cuplul „a petrecut o zi liniştită la reşedinţa lor din Plains„, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt, precizând că fostul preşedinte i-a oferit soţiei „un colier ornat cu un pandantiv de diamant”, aşa cum cere tradiţia.

O recepţie oficială este prevăzută pentru sâmbătă în clădirea liceului din oraş, a adăugat ea, conform Agerpres. Cuplul s-a întâlnit în 1945 prin intermediul surorii mai mici a lui Jimmy Carter, care studia atunci al Şcoala Navală din Annapolis, iar nunta lor a avut loc la 7 iulie 1946.

După ce a părăsit Casa Albă, el a creat Centrul Carter

Artizan al Acordurilor de la Camp David care au dus, în martie 1979, la semnarea tratatului de pace israeliano-palestinian, democratul a fost puternic criticat în SUA în timpul luării ca ostatici a unor americani în Iran în 1979-180. După ce a părăsit Casa Albă, el a creat Centrul Carter în 1982 pentru a promova dezvoltarea, sănătatea şi rezolvarea conflictelor în lume.

În 2002, el a primit Premiul Nobel pentru Pace, în special pentru „deceniile sale de eforturi neobosite pentru a găsi soluţii paşnice la conflicte internaţionale”. Jimmy Carter a suferit de o serie de probleme de sănătate care l-au obligat la mai multe spitalizări în 2019. Rosalynn Carter a folosit un cadru de mers în timpul vizitei din aprilie a lui Joe Biden, al 46-lea preşedinte al SUA, şi a soţiei sale Jill.