Eroii Ucrainei conduși la cimitir cu flori și lacrimi (FOTO)

Publicat: 05 mart. 2022, 07:31, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Eroii Ucrainei conduși la cimitir cu flori și lacrimi (FOTO)

Ucraina își înmormântează eroii. În Kovelí, locuitorii care au ales să rămână acolo, l-au condus pe ultimul drum pe Andriy Reșetilov, care a fost ucis pe 28 februarie, în timpul bombardamentelor rusești de lângă Jhytomyr.

Oamenii au adus flori și s-au rugat pentru odihna veșnică a celui care și-a dat viața, apărând cu arma, toate care sunt ale țării sale.

Locotenentul major Andrei Reșetilov împlinise 26 de ani, era căsătorit și avea o fetiță. Slujba de înmormântare a fost oficiată la Catedrala Sfânta Înviere, de către 21 de preoţi şi doi diaconi. Căci, aşa consideră poporul că trebuie îngropați soldații, cu un cortegiu cât mai numeros de oameni ai bisericii.

Arhimandritul Vladimir Rovinsky, care, de asemenea, a participat la înmormântare, a spus în cuvântul său de adresare despre eroul decedat: „Andrew, dușmanul nu te țintea numai pe tine, ci și pe mama ta, pe soția și pe fiica ta, pe fiecare dintre noi!”

Dar a îndemnat la toleranță, la milă creștinească, la omenie, la bunătate, arătând că, întâi vor fi îngropați eroii ucraineni, apoi și soldații ruși căzuți pe acest front nedorit de cea mai mare parte a lumii. Andrew a fost creștin ortodox practicant, iar mama lui cântă în corul bisericii.

A fost înmormântat în cimitirul central din Kovel. Și, deși numărul soldaților care mor pentru țară e tot mai mare, înmormântările se vor face la fel, cu 21 de preoți și cu multe rugăciuni.