Eroism și credință pe Muntele Arnota, locul unde rezistența anticomunistă se împletește cu istoria unei mănăstiri domnești

La poalele Munților Căpățânii, nu departe de localitatea Costești din județul Vâlcea, se ridică semeață Mănăstirea Arnota, una dintre cele mai valoroase bijuterii arhitecturale și spirituale ale Țării Românești. Dar înainte de a fi doar un loc de rugăciune și liniște, Muntele Arnota a fost și teatru de luptă, martor al sacrificiului unui grup de oameni care, în anii grei ai comunismului, au ales să moară cu demnitate decât să trăiască în frică.

Grupul de rezistență de pe Muntele Arnota

După abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947, România a intrat sub dominația regimului sovietic. În anii 1948 și 1949, autoritățile comuniste au declanșat o amplă acțiune de anihilare a grupurilor de rezistență care se formaseră în zonele de munte. Unul dintre aceste grupuri, condus de Gheorghe Piele și Ion Oprițescu, foști membri ai Mișcării Legionare și participanți la rebeliunea din 1941, a ales ca refugiu Muntele Arnota, locul unde liniștea pădurilor părea să ofere o ultimă speranță de libertate, relatează Răzvan Moceanu, pentru RADOR.

În februarie 1949, acești bărbați și-au ridicat tabăra în zona mănăstirii, încercând să organizeze o formă de rezistență anticomunistă. Securitatea i-a urmărit îndeaproape, considerându-i potențiali sabotori și teroriști. Grupul a reușit să captureze doi agenți ai regimului, dar un al treilea, plutonierul major Săndulescu Dumitru, a scăpat și a alertat autoritățile. În scurt timp, muntele a fost înconjurat de trupe înarmate, iar în noaptea de Învierea Domnului, pe 26 aprilie 1949, în jurul orei 4:00, a început atacul.

Soldații au folosit arme automate, aruncătoare de flăcări și mine. Lupta a durat trei zile, iar la final șapte membri ai grupului au fost uciși, iar cinci capturați. Trupurile celor uciși au fost duse la Mănăstirea Bistrița, unde au fost batjocorite, fiind atârnate de prăjini în văzul copiilor din sat. Ulterior, au fost îngropate într-o groapă comună la locul numit „La Peri”, peste drum de schitul Păpușa.

Eroism și credință pe Muntele Arnota, locul unde rezistența anticomunistă se împletește cu istoria unei mănăstiri domnești | foto: Puterea

Cei capturați au fost judecați pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale” și condamnați la pedepse între unu și optsprezece ani de închisoare. Furia autorităților s-a abătut și asupra stareței și a maicilor de la Mănăstirea Bistrița, acuzate că ar fi oferit sprijin „dușmanilor poporului”. Ele au fost duse la Craiova, torturate, iar după o cercetare sumară au fost eliberate.

O mănăstire cu o istorie legendară

Mănăstirea Arnota se află la 56 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, la altitudinea de 840 de metri, pe drumul ce urcă din Costești spre Muntele Buila. A fost ctitorită de domnitorul Matei Basarab între anii 1633 și 1634, pe locul unde, potrivit legendei, s-ar fi ascuns de turci în drumul său spre exil. Un arnăut credincios s-ar fi sacrificat în locul său, iar mănăstirea ridicată mai târziu poartă numele eroului necunoscut.

Matei Basarab a ridicat o biserică mică la exterior, dar impunătoare la interior, închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. A adus aici moaștele Sfântului Apostol Filip, ale Sfântului Ioan Gură de Aur și ale altor sfinți, iar în pronaosul bisericii și-a așezat mormântul alături de cel al tatălui său, Danciu Brâncoveanu.

Biserica este construită în stil bizantin, cu plan triconic, abside poligonale și două turle octogonale, una deasupra naosului și alta deasupra pridvorului deschis. Pictura în frescă, realizată de Stroe din Târgoviște în anul 1644, păstrează scene de o rară frumusețe, printre care Judecata de Apoi. În vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu, mănăstirea a fost restaurată, adăugându-se pridvorul deschis, turla mică și o catapeteasmă sculptată în stil brâncovenesc, păstrată astăzi la Muzeul Național de Artă.

Eroism și credință pe Muntele Arnota, locul unde rezistența anticomunistă se împletește cu istoria unei mănăstiri domnești | foto: Puterea

De-a lungul timpului, Arnota a fost afectată de cutremure, războaie și chiar transformată în închisoare pentru boieri în vremea lui Barbu Știrbei. În 1949, a fost martora tragediei grupului de rezistență, iar mai târziu a fost restaurată de mai multe ori.

Renașterea mănăstirii

După 1954, ansamblul monahal a fost consolidat, introducându-se instalații moderne. Din 1999, Arnota este locuită de o obște de maici, iar începând cu anul 2003, prin grija episcopului Gherasim, s-au realizat ample lucrări de restaurare.

Stareța Ambrozia Rucăreanu a inițiat în 2016 un proiect de restaurare și valorificare culturală a ansamblului, vizând consolidarea chiliilor, restaurarea frescelor și amenajarea unui muzeu dedicat istoriei mănăstirii.

Drumul care duce la mănăstire a fost modernizat în 2013 de Consiliul Județean Vâlcea, pentru a asigura accesul pelerinilor care vin să se roage la mormântul domnitorului Matei Basarab.