Escrocherie de milioane cu pantofi și mobilă „fantomă”. Cinci firme de asigurări au fost păcălite

Publicat: 21 oct. 2025, 21:06, de Anamaria Ionel, în ACTUALITATE , ? cititori
Escrocherie de milioane cu pantofi și mobilă „fantomă”. Cinci firme de asigurări au fost păcălite

O schemă de fraudă spectaculoasă, desfășurată timp de patru ani, a fost descoperită de procurorii bihoreni. Șase persoane sunt acuzate că au solicitat peste 4 milioane de lei despăgubiri de la companii de asigurare pe baza unor documente false. În realitate, bunurile pentru care au pretins bani – cutii cu pantofi și mobilă de lux – nu au existat niciodată.

Metoda era una elaborată: inculpații întocmeau facturi fictive, declarau bunurile ca fiind transportate cu autocamioane, iar ulterior acestea ar fi ars în incendii izbucnite pe traseu. Incendiile erau prezentate ca reale, iar dosarele de daună erau însoțite de polițe de asigurare mărite anterior.

Facturi fictive și polițe majorate

Potrivit anchetatorilor, schema a funcționat între 2019 și 2023. Trei dintre inculpați, cu vârste de 41, 47 și 48 de ani, ar fi organizat întreaga rețea. Aceștia controlau mai multe societăți comerciale și racolau șoferi diferiți pentru fiecare transport, tocmai pentru a ascunde legăturile dintre evenimente.

Citeşte şi: Fraudă uriașă în domeniul ride-sharing. ANAF descoperă un prejudiciu de peste 35 de milioane de euro

Înainte de producerea presupuselor incendii, polițele de asigurare erau majorate pentru a ridica valoarea despăgubirilor. Astfel, dacă în documente apăreau 3.335 de cutii de pantofi sau mobilier de bucătărie „destinat exportului în SUA prin portul Hamburg”, în realitate aceste bunuri nu existau.

Facturile erau emise în numele unor firme-fantomă, controlate de aceiași inculpați. Unele erau trecute pe numele unor persoane inexistente, pentru a masca și mai mult urmele.

Companii de asigurări păgubite în România și Germania

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au arătat că au fost păcălite cinci companii de asigurări, dintre care una din Germania. În fața acestora, inculpații au prezentat facturi și documente care atestau „în mod mincinos” existența și distrugerea bunurilor.

Pentru a face schema mai credibilă, erau întocmite dosare de daună în urma unor incendii produse fie pe teritoriul României, fie pe cel al Ungariei. Autocamioanele erau prezentate ca fiind distruse complet, împreună cu încărcăturile fictive.

1,5 milioane de lei încasați 

Valoarea totală a sumelor solicitate companiilor de asigurări a fost de 4.074.011 lei. Din această sumă, inculpații au reușit să încaseze efectiv 1.407.218 lei, restul rămânând la stadiul de tentativă, după ce fraudele au fost descoperite.

Procurorii au decis trimiterea în judecată a celor șase persoane fizice și a celor patru societăți comerciale implicate, pentru infracțiuni de înșelăciune, tentativă la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals.

Măsuri pentru recuperarea prejudiciului

Pentru a limita pagubele, anchetatorii au instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpați. De asemenea, au fost puse popriri pe conturile bancare până la concurența întregului prejudiciu.

Potrivit procurorilor, toate firmele implicate erau coordonate de aceleași persoane, care le foloseau succesiv pentru a da aparența unor tranzacții reale. Prin schimbarea societăților și a șoferilor, rețeaua încerca să ascundă faptul că incendiile și cererile de despăgubire proveneau, de fapt, de la aceiași beneficiari.

Cazul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Infracțiunilor Economice al IPJ Bihor. Probele adunate au confirmat amploarea rețelei și modul ingenios prin care inculpații încercau să fraudeze sistemul de asigurări.