Este al treilea cutremur cu magnitudine peste 3 în ultimele 24 de ore

Publicat: 15 iun. 2021, 12:00, de Eva Mihai, în ACTUALITATE , ? cititori
Este al treilea cutremur cu magnitudine peste 3 în ultimele 24 de ore

Un cutremur cu magnitudinea 3,1 pe scara Richter a avut loc marţi dimineaţă în judeţul Vrancea. Este al treilea seism se peste 3 care are loc în ultimele 24 de ore.

Conform Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), alte două seisme cu magnitudine peste 3 au avut loc luni în aceeași zonă.

Cutremurul s-a produs marți dimineață la ora 3.08, la adâncimea de 18 kilometri, potrivit INFP.

Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 81 kilometri Est de Braşov, 92 km Nord-Est de Ploieşti, 103 km Sud de Bacău, 111 km Vest de Galaţi, 112 km Nord-Vest de Brăila şi 142 km Nord de Bucureşti.

Acesta este al şaselea seism care a avut loc în judeţul Vrancea în ultimele 24 de ore, dintre care două au avut magnitudinea de peste 3.

De la începutul acestei luni, în România s-au produs 12 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,5 şi 3,4 pe Richter.

Cel mai important seism din acest an a avut o magnitudine de 4,7 pe Richer şi a fost simţit şi la Bucureşti. Seismul s-a produs pe 26 mai.

Autor