Eugen Adrian Ionel a dat cu subsemnatul la DNA

Publicat: 07 iul. 2020, 12:41, de Ziarul Puterea, în SOCIAL , ? cititori
Eugen Adrian Ionel a dat cu subsemnatul la DNA

Directorul suspendat al Unifarm Eugen Adrian Ionel, spune că este nevinovat și că va dovedi că nu săvâșit nicio faptă penală.  Eugen Adrian Ionel a fost audiat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat, printre altele, de luare de mită.

Se ”dă” nevinovat

„Sunt nevinovat şi voi dovedi acest lucru”, a afirmat Adrian Ionel. Potrivit unor surse judiciare, el s-a prezentat la DNA pentru o confruntare cu unul dintre denunţătorii din acest caz.

Sub control judiciar

Eugen Adrian Ionel a fost pus sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind acuzat de luare de mită, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Șpagă de 760 de mii de euro pentru măștii

Procurorii anticorupţie spun că Eugen Adrian Ionel ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2 – 250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale. În acest dosar s-a vehiculat și numele lui Adrian Stăinu Cerceal. Audierile vor continua și în zilele următoare.