Euro, dincolo de mituri: Cât ne costă anual „suveranitatea” monetară și de ce dobânzile mai mici sunt tot mai greu de ignorat

Diferența dintre prosperitate și stagnare în Europa de Est se măsoară astăzi în puncte procentuale de dobândă. O analiză a Frankfurter Allgemeine Zeitung aruncă în aer retorica suveranistă, arătând că țările din afara zonei euro sunt penalizate dur de piețele financiare. Cu o Românie care ar putea economisi miliarde de euro anual doar prin simpla schimbare a monedei, presiunea politică pentru adoptarea euro revine exploziv pe agendă, demontând mitul că politica monetară proprie mai oferă vreun scut real în fața crizelor moderne.

Conform analizei, moneda unică europeană nu mai reprezintă o excepție în Uniunea Europeană, ci regula: după aderarea Bulgariei, euro este utilizat în 21 dintre cele 27 de state membre.

Costurile finanțării, principalul argument economic

Dezbaterea reapare într-un moment în care mai multe economii din regiune, inclusiv România și Ungaria, se confruntă cu deficite bugetare ridicate, inflație persistentă și dobânzi mari. În acest context, moneda unică este analizată tot mai des ca un posibil instrument de stabilizare financiară.

Analista financiară Eszter Gárgyán, citată în analiza FAZ, arată că statele din Europa Centrală și de Est care au adoptat euro beneficiază de costuri de finanțare semnificativ mai reduse. Într-un scenariu ipotetic pentru 2025, România ar fi putut economisi aproximativ 1% din PIB anual doar din plata dobânzilor la datoria publică dacă ar fi fost deja membră a zonei euro, iar Ungaria chiar 1,7% din PIB.

Diferența este explicată în principal prin percepția mai redusă de risc pentru economiile integrate în zona monetară europeană, ceea ce permite statelor să se împrumute mai ieftin pe piețele internaționale.

Dobânzile statului ajung în ratele populației

Economiștii subliniază că avantajele nu se limitează la finanțele publice. Fritz Mostböck, economist-șef al Erste Group, explică faptul că diferența de dobândă se transmite rapid în economie.

Prognozele Comisia Europeană indică pentru 2025 costuri medii ale dobânzilor de aproximativ 6% pentru statele UE din afara zonei euro, comparativ cu circa 3% sau chiar mai puțin pentru țările din regiune care folosesc moneda unică.

Această diferență se traduce în credite mai scumpe pentru companii și populație, investiții mai reduse și presiuni suplimentare asupra bugetelor publice. Practic, costul mai mare al împrumuturilor suverane influențează întreaga economie: de la ratele bancare până la nivelul taxelor sau al cheltuielilor publice.

Avantajele apar înainte de adoptare

Un element remarcat de analiști este că beneficiile financiare nu apar brusc în momentul aderării la zona euro, ci gradual, pe parcursul procesului de convergență economică. Experiențele recente ale Croației și Bulgariei arată că piețele financiare reduc treptat costurile de finanțare încă din faza pregătitoare, pe măsură ce crește credibilitatea economică.

În prezent, doar șase state membre ale Uniunii Europene nu folosesc euro: Suedia, Polonia, Cehia, Ungaria, România și Danemarca, aceasta din urmă având o derogare permanentă.

Suveranitatea monetară, un argument tot mai contestat

Unul dintre argumentele tradiționale împotriva adoptării euro — controlul asupra propriei politici monetare — este pus sub semnul întrebării de economiști. Potrivit lui Mostböck, globalizarea financiară reduce deja autonomia reală a statelor cu monedă proprie.

Exemplul Cehiei este relevant: aproximativ jumătate din datoriile companiilor sunt denominate în euro, ceea ce face ca deciziile Banca Centrală Europeană să influențeze indirect costurile creditării chiar și în afara zonei euro.

Dezbatere politică relansată în regiune

Tema euro capătă și o dimensiune politică. În Ungaria, lideri ai opoziției au cerut analizarea adoptării monedei unice, în timp ce premierul Viktor Orbán rămâne un critic al proiectului, argumentând că euro ar fi potrivit doar pentru economii foarte puternice.

În România, susținerea publică pentru moneda unică este în creștere, iar subiectul ar putea redeveni relevant în ciclurile electorale viitoare, chiar dacă aderarea nu este considerată realistă pe termen scurt din cauza depășirii criteriilor fiscale europene, în special limita deficitului bugetar de 3% din PIB.