Europarlamentarul Claudiu Manda, trimis în judecată de DNA

Publicat: 16 apr. 2021, 12:17, de Mădălina Bălăceanu, în ESENȚIAL , ? cititori
Europarlamentarul Claudiu Manda, trimis în judecată de DNA

Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței ori autorității ca persoană cu funcție de conducere într-un partid.

De asemenea, în același dosar a fost trimis în judecată și Simcelescu Marius-Nicolae, la data faptei directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul.

Ce fapte ar fi comis soțul Olguței Vasilescu

Conform DNA, Claudiu Manda, în calitate de președinte al organizației județene Dolj a PSD, ar fi intervenit, la data de 05 iunie 2015, pe lângă directorul AJPIS Dolj, Simcelescu Marius-Nicolae, simpatizant și militant al aceluiași partid, ocazie cu care și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurgeau din calitatea de președinte al organizației județene, pentru a-l capacita pe director să se implice în soluționarea favorabilă a problemelor beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești (Dolj), lucru pe care directorul instituției l-ar fi făcut prin încălcarea legii.

„Intervenția inculpatului Manda Iulian-Claudiu ar fi avut drept scop obținerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid și pentru primarul comunei Bratovoești, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești, față de care, AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obținute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) și de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj”, se arată în comunicatul DNA.

Aceasta, în condițiile în care anterior, a avut loc un control desfășurat de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj prin care s-a constatat că aproape 50% din persoanele verificate au încasat în mod necuvenit, în diferite perioade de timp, venitul minim garantat (VMG), întrucât nu erau îndeplinite o serie de condiții esențiale cerute de Legea nr. 416/2001 pentru acordarea ajutorului social.

Ca urmare, AJPIS Dolj a emis decizii de recuperare de la persoanele menționate în actul de control a sumelor plătite necuvenit cu titlu de VMG, iar concomitent a încunoștințat aceste persoane că trebuie să restituie în cel mai scurt timp sumele respective.

În acest context, în urma discuției purtate în data de 05 iunie 2015 cu Manda Iulian-Claudiu, Simcelescu Marius-Nicolae ar fi acționat contrar dispozițiilor legale și ar fi dispus, în perioada imediat următoare discuției, respectiv 05-29 iunie 2015, întocmirea unui referat de stornare pe care l-ar fi aprobat și în baza căruia au fost șterse, în mod nelegal, datoriile celor 59 de beneficiari care primiseră necuvenit ajutoare sociale.

Prejudiciu de 315.850 pentru AJPIS Dolj

Ca urmare, AJPIS DOlj a suferit un prejudiciu de 315.850 lei, reprezentând bani nerecuperați de la cele 59 de persoane menționate procesul-verbal de control al AJPIS DOlj și în cazul cărora se emiseseră deja deciziile de recuperare a sumelor plătite necuvenit.

AJPIS Dolj s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 315.850 lei, reprezentând prejudiciu material cauzat prin fapta inculpatului Simcelescu Marius-Nicolae.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curți de Casație și Justiție (instanță competentă pe motiv că unul dintre inculpați este în prezent membru al Parlamentului European) cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.