EXCLUSIV. A început campania de „managerizare” politică a companiilor și regiilor de stat

Actuala coaliție de guvernare PNL-USR-UDMR este disperată să-și impună camarila de partid în funcțiile de conducere ale societăților comerciale și companiilor de stat, dar și a regiilor autonome, fapt pentru au recurs la șmecherie administrativă diabolică.

De câteva săptămâni, o serie de societăți comerciale și companii cu capital de stat, dar și unele regii autonome aflate sub tutela unor ministere ca cel al Economiei, Transporturilor, Energiei, Mediului, Apelor și Pădurilor sau chiar al Cercetării, Inovării și Digitalizării au anunțat că își vor modifica organigramele.

Însă, modificarea organigramei la companiile și societățile de stat unde directorul general are contract de mandat vizează pe ceilalți directori. Astfel, prin modificarea organigramei directorul economic, tehnic, comercial sau administrativ se va numi manager economic, tehnic, comercial sau administrativ.

Ca atare, în noua organigramă ce se va publica în Monitorul Oficial sub semnătura premierului Florin Cîțu va dispare funcția de director economic, tehnic, comercial sau administrativ și va apare managerul economic, tehnic, comercial și administrativ, adică se vor înlocui cei care nu corespund politic cu cei agreați politic.

Această campanie de managerizare a companiilor, societăților comerciale și regiilor autonome, sub masca transparenței decizionale, se  estimează a se încheia în jurul datei de 20 septembrie 2021, adică cu puțin timp înainte de congresul PNL și cel al USR-PLUS.

Să fie și o modalitate simplă, dar extrem de eficientă, de a securiza membrii de partid, adică o politizare mascată?

1 COMENTARIU

  1. Legea 109/2011 stabileste ca directorii economici indiferent cum se numesc ei sa fie selectati transparent ca si directorii generali, incepind cu anul 2011, in cazul in care un post de director economic devine vacant dupa anul 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...