EXCLUSIV! Când legea devine privilegiul puterii. Sinecuri de sute de mii de lei la Ministerul Economiei. Ce spune fostul ministru care i-a concediat

Publicat: 16 feb. 2022, 20:14, de Puterea.ro, în POLITICĂ , ? cititori
EXCLUSIV! Când legea devine privilegiul puterii. Sinecuri de sute de mii de lei la Ministerul Economiei. Ce spune fostul ministru care i-a concediat

Guvernare nouă, metehne vechi. În ministerul Economiei au fost ”plantați” oamenii PNL-ului și ai PSD-ului pe funcții bănoase. Jurnaliștii Puterea.ro au solicitat Ministerului Economiei numele administratorilor speciali pentru privatizare, care au fost numiți în ultimele două luni în companii din subordinea ministerului. Nu mai puțin de trei oameni cu trecut politic discutabil urmează să primească sute de mii de lei de la stat, ”fără să facă mare lucru”, după cum ne-a declarat fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui.

Mai jos, puteți citi răspunsul oficial primit de redacția Puterea.ro de la Biroul de Presă al Ministerului Economiei. Întrebarea pusă de jurnaliștii noștri a fost următoarea: câți administratori speciali se află pe statele de plată ale Ministerului Economiei, și câți au fost numiți în ultimele două luni?

Stimate Domn,
Referitor la solicitarea dumneavoastră, privind numirea și indemnizațiile plătite administratorilor speciali la societățile aflate în subordinea Ministerului Economiei, vă comunicăm răspunsul direcției de specialitate:
„Cei doi administratori speciali aflați pe ștatele de plata ale companiilor din subordinea Ministerului Economiei sunt:
1. Ionel GEORGESCU – S. Baița S.A. Ștei;
2. Mircea GOȘA – S. Uzina Mecanică Sadu S.A.
Cei trei administratori numiți în ultimele două luni, dar ale căror indemnizații nu au fost stabilite de consiliile de administrație sunt:
1. Elena PETRAȘCU- S. IOR S.A.;
2. Andreea Anamaria NAGGAR – S. Carfil S.A.;
3. Alexandru Costin MACOVEICIUC -S. Uzina Mecanică Plopeni.
Referitor la indemnizația administratorilor speciali vă informăm că acesta va primi de la beneficiar (societățile la care au fost numiți) o remunerație lunară stabilită conform actelor normative în vigoare, respectiv art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011.
Cuantumul indemnizației lunare cuvenite administratorului  special va fi stabilit de către Consiliul de administrație al beneficiarului, tinând cont de situația economico-financiară a acestuia.
În consecință pentru obținerea informațiilor referitoare la indemnizațiile stabilite și achitate, vă rugăm să vă adresați direct societăților beneficiare”.

                                                                                                         Ministerul Economiei, Biroul de Presă

Cine sunt ”oamenii puterii” plasați în funcțiile bănoase

  • Ionel Georgescu este unul dintre bugetarii „de lux” epurați de către ministrul Claudiu Năsui din structurile ministerului Economiei, fiind imediat preluat de către Virgil Popescu, la ministerul Energiei, pentru a conduce direcția antifraudă și integritate. Conform declarației de avere, acesta primește o pensie specială de la MAI, după ce în trecut a lucrat ca polițist în localitatea Strehaia. În 2014, Georgescu a fost audiat de DNA într-un dosar de corupție.
  • Elena Petrașcu, o abonată la sinecuri în fostele guverne PSD, a fost numită la cererea ministrului Economiei, Florin Spătaru (PSD). În 2018, ea a câștigat peste 600.000 de lei din funcții la stat. Aceasta este o obișnuită a funcțiilor de conducere la stat – fie în ministere, fie în companiile cu capital de stat. Ultimul său job a fost la Portul Constanța, unde a fost președinte al Consiliului de Administrație, începând cu 2018. A fost dată afară în aprilie 2021 de ministrul Transporturilor de la acel moment, Cătălin Drulă, după ce două rapoarte ale Corpului de control, precum și o decizie în primă instanță, arătau că numirea sa a fost făcută în urma unor vicii procedurale. În februarie 2021, ea fusese dată afară și de Stelian Ion din funcția de Secretar General al Ministerului Justiției, funcție în care fusese numită de predecesorul acestuia, Cătălin Predoiu, în 2020;
  • Andreea Anamaria Naggar este fost consilier judetean Galati (PSD), fix de unde provine și actualul ministru al Economiei;
  • Alexandru Macoveiciuc este și el un abonat la banii statului, fiind fostul consilier al ministrului PSD al Economiei, Dănuț Andrușcă, în perioada în care PSD era condus de către Liviu Dragnea, devenind apoi ”omul lui Virgil Popescu”.

C.Năsui: ”Salariile lunare sunt între 10.000 și 15.000 RON”

Contactat de jurnaliștii Puterea.ro, fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, a declarat că în perioada în care se afla la conducerea ministerului, salariile lunare pentru membrii Consiliului de Administrație erau între 10.000 și 15.000 RON.

”Toate aceste funcții de administrator special sunt niște sinecuri. Administratorii sunt plătiți din banii companiilor, ei trebuind să pregătească aceste companii pentru privatizare, dar în practică nu fac nimic, decât ridică salariile. Este un paradox, pentru că dacă aceste companii se vor privatiza ei vor pierde practic locul de muncă, deci interesul lor este să nu se ajungă la privatizare”, a declarat Claudiu Năsui.

”Ionel Georgescu, scos de mine din CA, este omul de casă al lui Virgil Popescu, și unul din oamenii de legătură ai PNL-PSD.  Elena Petrașcu este o doamnă care este abonată la mai multe sinecuri ale statului român, iar Andreea Naggar este de la PSD Galați, fix de unde este și ministrul, deci bănuiesc că este o înțelegere politică locală. Îmi aduc aminte că eu am preluat mandatul de ministru pe 24 decembrie 2020, iar cu o zi înainte, pe 23 decembrie, fusese semnate o serie de ordine cu diferite numiri în funcții de administratori speciali… Virgil Popescu, ministrul Economiei de atunci, îl numise într-o astfel de funcție chiar pe fratele lui Eugen Nicolicea. Inclusiv când eu am fost ministru au fost presiuni să fac anumite numiri, dar am ales să îi scot pe toți din consilii, pentru că am considerat că aceste funcții sunt practic inutile”, a adăugat Claudiu Năsui, în exclusivitate pentru Puterea.ro