EXCLUSIV. Câți km de autostradă și drumuri naționale se vor inaugura până la finalul anului

Publicat: 13 nov. 2020, 12:10, de Mariana Chirila, în ACTUALITATE , ? cititori
EXCLUSIV. Câți km de autostradă și drumuri naționale se vor inaugura până la finalul anului

Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, are în vedere inaugurarea unor tronsoane de drum național și autostrăzi.

Potrivit unor informații oținute de puterea.ro, până la finalul acestui an, în România se vor inaugura autostrada Rasnov – Cristian (tronson din Comarnic – Brasov), varianta ocolitoare Bacau (tronson din A7), lotul 1 din autostrada Sebeș-Turda și variantele ocolitoare Radauti, respectiv Secuieni Bihor.

Anul viitor se deschide traficului lotul 2 din autostrada Sebeș-Turda, două loturi din drumul expres Craiova Pitești, vom merge pe patru benzi de la Craiova la Slatina și încă un lot din autostrada Transilvania. Cu ceva șanse inaugurăm și primii km din autostrada Sibiu-Pitești. Sunt proiecte de peste 1,8 miliarde euro în derulare, anul viitor toată România devine un șantier, rutier și feroviar”, ne-au declarant surse guvernamentale.

Bode: Am lansat licitația pentru încă 41 km Autostrada Transilvania, inclusiv a tunelului Meseș

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode a anunțat lansarea licitației pentru proiectarea și execuția a încă 41 de kilometri din Autostrada Transilvania (inclusiv tunelul Meseș) care va traversa județul Sălaj.

„Proiectarea și execuția Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3B: Mihăiești – Suplacu de Barcău, Subsecțiunea 3B3: Poarta Sălajului – Zalău, km 25+500 – km 40+637, inclusiv Tunel rutier la profil de autostradă în zona Meseș și Subsecțiunea 3B4: Zalău – Nușfalău km 40+660 (km 40+637 3B3) – km 66+500”, prin transmiterea spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziții Publice a Anunțului.

Termenul de depunere al ofertelor este 11 ianuarie 2021.

Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 800.000.000 de euro (fără TVA), iar durata contractului este de 12 luni perioada de proiectare și 36 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Tronsonul de autostradă va avea o lungime de 41 de kilometri, cu numeroase lucrări de artă:

  • viaducte, poduri și pasaje pe și peste autostrada – în numar de 65 de bucăți, în lungime totală de aproximativ 13 km;
  • tunelul Meseș cu două galerii – în lungime de 2.89 km și cu 2 benzi de circulatie pe sens”, a explicat ministrul pe Facebook.