Exclusiv. Dacă îl căutați prin București nu îl mai găsiți cum era: Ștrandul Kiseleff – „bazinul fără pereche în Europa” (VIDEO și GALERIE FOTO)

Reporteri ai  vremii, pe care nimeni nu îi bătea la cap cu GDPR-ul, spuneau exuberanți în presa anului 1929, dar și într-un vechi documentar: „În cea mai frumoasă poziție a Capitalei, la Șosea, un gard din beton armat, lung de 2 km., împrejmuiește terenul pe care se construiește un «Ștrand» de dimensiuni și instalație fără pereche în Europa. Cea dintâiu preocupare a unui «Ștrand» este basinul. 3000 de lucrători și 150 de căruțași au lucrat zi și noapte la excavația a 28.000 metri cubi de pământ”.

Așa este descrisă fantastica „lucrare” a anului 1929. Adică Ștrandul Kiseleff, cea mai nouă mândrie a Capitalei României Mari, care peste ani va purta numele „Ștrandul Tineretului”…

Cât de frumos nebun al marelui oraș să fii ca să ajungi, într-o toridă după-amiază de vară,  într-un strand din alte vremuri? Cum de ne-am întors în timp și am nimerit în ștrandul bucureștean al anului 1929?

Pe când toată lumea asediază piscinele reale, ne-am dus la expoziția „Janco Unchained” de la Art Safari, care e deosebită pentru că evidențiază arhitectura artistului Marcel Iancu, alături de activitatea sa de pictor și de grafica sa, așa cum alte expoziții similare nu au mai făcut până acum. Dacă nu știați, Iancu este un artist-fenomen al secolului XX, nu doar pentru România. Personalitate complexă, artist cu vocație multiplă, el a fost în centrul celei mai importante mișcări de avangardă (co-fondator al mișcării dadaiste) și a avut legătură cu toți marii artiști revoluționari ai vremii. „Dorim ca expoziția organizată la actuala ediţie Art Safari să transmită, alături de informații consacrate, dar și mai puțin cunoscute despre arhitectul Janco (n.r. – Marcel Iancu este cunoscut și ca Marcel Janco), spiritul novator, constructiv și constructivist al autorului, capacitatea sa de a jongla cu meşteşuguri și arte, cu concepte revoluționare și valori perene, cu explozive schimbări de scară de la designul de obiect și fineţea detaliului, la marile intervenții la scară urbană”, declară Ileana Tureanu, Președinta Uniunii Arhitecților din România.

23:24 • Mediu

Centura Verde București-Ilfov: acord esențial al Parlamentului Român pentru protejarea pădurilor

Exclusiv

19:22 • POLITICĂ

Confuzie în rândul coordonatorilor AUR din București: Funcțiile deținute devin neclare

La secțiunea dedicată lui Iancu sunt prezentate machete, fotografii și explicații ale creației lui. Nu în ultimul rând, apare și Ștrandul Kiseleff – finalizat de Marcel Iancu în 1929. Ștrandul are o „terasă” proprie la Art Safari, cu șezlonguri și o poveste foto și video. Prin urmare, ne-am așezat comod în șezlonguri și am intrat „pe stil dadaist” în ștrandul bucureștean al anului 1929!

Zona a fost modificată în timp-record

Am văzut cu mare plăcere filmul documentar care prezintă „lucrarea” în toată splendoarea.

În perioada interbelică, acesta a fost cel mai mare ştrand din București şi, totodată, cea mai mare bază sportivă a orașului. De asemenea, Ștrandul Kiseleff – proiectat de avangardistul arhitect Iancu (cel care a proiectat și casa negustorului de vinuri Jean Fuchs, din 1927, considerată prima casă cubistă din Bucureşti) – reprezintă unul dintre primele ansambluri de arhitectură modernă din Capitală.

Zona a fost modificată în timp-record: întregul ansamblu a fost finalizat din mai, până în iulie 1929. Astfel, în mai puțin de două luni, Bucureștiul se putea lăuda cu cel mai mare bazin din Europa, unde venea toată lumea bună, dar și cu o bază sportivă modernă și utilată pentru sportivii români din acea vreme.

Filmul documentar realizat atunci, în timpul amenajării, prezintă Ștrandul Kiseleff drept „o lucrare în stil american. Un «mic oraș» în 25 de zile”. Ceva ce nu ai să mai vezi acum…

Citiți și vă minunați ce scrie în reclama apărută în „Revista Generală Ilustrată”, care enumeră dotările de top ale acestuia:

„Ştrandul Kiseleff – cel mai mare bazin din Europa.

Cea mai mare plajă artificială. 200 de cabine.

14.000 mp. plaje de nisip.

Plaja şi baia deschise de la ora 6 dimineaţa până la ora 8 seara.

Supravegherea bazinului încredinţată la profesori de înot speciali şi membrilor federaţiunilor sportive. Personal special de salvare.

Bazin special pentru copii. Aparate de educaţie fizică.

Piste pentru curse. Tenis.

Cabinet medical condus din doi medici.

Restaurant – Brasserie – Cafenea – Magazine diverse – Poştă – Telefon – Telegraf – Poştă specială pentru emisiune de radio – Jazz berlinez.

Parchet special pentru dans pe plajă.

Renumitul restaurant Elysee la dispoziţia Onor.

Public până la miezul nopţii”.

Epilog – „Ne distram maică, ne distram”

De-a lungul timpului, potrivit mărturiilor și diverselor surse documentare, ștrandul a suferit mai multe modificări. La începutul anilor `40, au fost amenajate terenurile de tenis înşirate de-a lungul Șoselei Kiseleff. Denumirea de „Ștrandul Kiseleff” i-a fost schimbată în „Ștrandul Tineretului” după 1948, iar comuniștii l-au reabilitat. Înainte de organizarea festivalului sportiv din 1953, unul dintre pavilioanele de vestiare a fost amenajat ca spaţiu de cazare. În anii ’70-’80, ansamblului i s-au adăugat un turn de apă și câteva clădiri anexă, iar în 1981 – cu ocazia Jocurilor Olimpice Universitare – au fost transformate în spaţii de cazare alte câteva dintre pavilioanele de vestiare. După anii ‘80, suprafața ștrandului s-a înjumătățit. În 2000, Statul român a dat în concesiune terenul unor companii private care au renovat și redeschis Ștrandul Tineretului.

Recapitulez: Câte zile au fost necesare pentru construirea ștrandului în 1929? Aproximativ 25 de zile. Câte zile îți ia să distrugi ceva? În 2010, în mai puțin de două zile, aproape jumătate din Ștrandul Tineretului a fost defrișat, iar vestiarele demolate. Nu în ultimul rând, citez dintr-un articol al lui Sorin Ovidiu Bălan, publicat în 2021 pe evz.ro: „Complexul sportiv „Ştrandul Tineretului”, situat şi el într-o zonă de lux a Capitalei, a aparţinut mai întâi Ministerului Tineretului şi Sportului, şi apoi CSN „Lia Manoliu”. Sarabanda prăduirii lui a început la fel ca la Stadionul „Arcul de Triumf”…

Decât atât deocamdată, ca să folosesc forma supremă de aberație nascută din utilizarea lui „decât” –  după cum a zis cineva celebru.

Mai rămâne doar amintirea a ce îmi spunea bunica despre acest ștrand: se închiriau costume de baie, biletele de intrare nu erau scumpe („50 de lei de persoană, cu drept de baie şi cabină la dispoziţie”, iar de la ora 9 seara, intrarea era 20 lei de persoană”, potrivit presei vremii) și „ne distram maică, ne distram”.