EXCLUSIV. Fostul sforar șef al „Apelor Române”, Relu Adam, recompensat de Barna Tanczos cu o sinecură de top de la… ”Apele Române”

Unul dintre artizanii angajărilor ilegale de la Apele Române va fi recompensat de ministrul UDMR ala Mediului cu un post de conducere la una dintre cele mai mari administrații bazinale de apă ale României.

Rocadă de succes la ABA Siret-Bârlad: A plecat „animalul politic”, vine „vătaful” angajărilor ilegale de la „Apele Române”

Principalul regizor al angajărilor ilegale din era Costel Alexe-Ervin Molnar de la Administrația Națională ”Apele Române” (ANAR), Relu Adam, duce în prezent o viață de nabab ca urmare a teleportării sale la o sinecură din Prahova de către ministrul UDMR al Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, dar acum acesta va fi impus la conducerea uneia dintre cele mai mari instituții din subordinea ANAR.

Prin trimiterea în judecată de către DNA a lui Petru Avram, autointitulatul „animalul politic” numit director PNL la șefia Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad, pentru angajarea ilegală a unei foste chelneriţe pe un post de inginer, postul acestuia a rămas vacant.

Însă, potrivit informațiilor noastre, ministrul UDMR al Mediului, Barna Tanczos, urmează să facă în această lună o numire extrem de controversată în locul lui Petru Avram. Este vorba despre Relu Adam, sforarul șef de la ANAR, directorul de resurse umane, Relu Adam, cel care a parafat și pus pe tapet toate angajările ilegale de la „Apele Române”. Acesta este începând cu data de 5 iulie 2021 este director la S.C. Exploatare Sistem Zonal (ESZ) SA Prahova, entitate aflată sub tutela ANAR, și totodată principalul producător de apă potabilă pentru 84% din populația județului Prahova și de apă de uz industrial pentru nouă societăți comerciale.

Adică va fi numit director la ABA Prut-Bârlad tocmai unde a ”regizat” cu animalul politic Petru Avram numirea ilegală a unei chelnerițe. Practic, Relu Adam va fi mai aproape de casă, el fiind de loc din zona Bacău, și,astfel, va fi dirijorul șef la ABA Prut-Bârlad iar scandalul angajărilor ilegale de la ANAR va fi îngropat definitiv cu ajutorul ministrului Barna Tanczos.

Remunerație de nabab la ESZ Prahova

În 2020, în conturile directorului de resurse umane Relu Adam au intrat lunar mai mulți bani decât a beneficiat directorul general Ervin Molnar și fostul ministru Costel Alexe. Astfel, Ervin Molnar a fost remunerat lunar ca director general al ANAR cu 17.500 de lei, iar Costel Alexe ca ministru al Mediului cu doar 12.065 de lei, în timp ce Relu Adam a încasat 22.122 de lei, adică aproape cât cei doi șefi ai săi. 

Dar, de când a ajuns director la ESZ Prahova, Relu Adam încasează lunar mai mult decât la ANAR. Din declarația de avere aferentă anului fiscal 2021, reiese că acesta din 5 iulie 2021 până la finele anului trecut a beneficiat ca director al ESZ Prahova de suma de 162.276 de lei, ceea ce înseamnă 27.046 de lei, adică 5.500 de euro. 

Asta înseamnă cu vreo 1.000 de euro mai mult decât la ANAR. În plus, anul trecut a mai primit și un ”salariu în afară funcției” de la ANAR de 20.775 de lei, adică încă vreo 4.200 de euro.

Relu Adam s-a școlit pe banii Apelor Române

Interesant este faptul că în perioada cât a fost director de resurse umane la ANAR, adică din 2012 până în 2020, Relu Adam, nu prea a avut timp să lucreze pentru Apele Române, fiind preocupat de diverse cursuri, facultăți și mastere. 

În aceea perioadă, el și-a bifat în CV, nici mai mult, nici mai puțin, de 35 de diverse studii, printre care și un curs de trei luni și jumătate de formare profesională ”Management Strategic al Afacerilor Interne” la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza din București. 

Asta a însemnat că anual a făcut, în medie, cam cinci cursuri. Oare, cum poate justifica Relu Adam salariul de nabab luat la ANAR pentru că, atât teoretic cât și practic, nu a avut timpul necesar și pentru studii și pentru programul de lucru de minim 8 ore de la Apele Române.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Romania intra pe data de 31 martie in Spatiul Schengen pe cale aeriana si maritima

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe...

România intră pe data de 31 martie în Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă, iar situația se va schimba pentru românii care călătoresc...

Președintele Consiliului Județean Buzău vânează un loc de deputat, după ce...

Anunțul lui Petre Emanoil Neagu că va candida ca deputat survine după ce, în şedinţa de ieri a Consiliului Politic Naţional al PSD, a...