Exclusiv: Mărturii din zona frontului ucrainean: „Nu un accident nuclear la Zaporijea ne sperie cel mai tare”  

Publicat: 24 aug. 2022, 09:17, de Cezar Amariei, în Internațional
Exclusiv: Mărturii din zona frontului ucrainean: „Nu un accident nuclear la Zaporijea ne sperie cel mai tare”  

Printre bombardamente, alarme aeriene fără sfârșit și nesiguranța secundei următoare, viața merge înainte în zonele de conflict din Ucraina. Războiul a devenit „noua normalitate” cu care oamenii încep să se obișnuiască. Prețurile sunt cele care dau cel mai mari bătăi de cap și faptul că veniturile sunt puține sau chiar deloc. Iar nesiguranța minutului următor este cea care macină cel mai tare.

Maria Tișenko este profesoară la universitatea din Zaporijea, capitala regiunii cu același nume din estul Ucrainei, aproape de Mariupol și Donețk. Regiunea a fost ținta bombardamentelor din primele ore ale invaziei ruse, vizate fiind în primul rând aeroportul internațional, apoi centrala nucleară (foto). Ulterior, clădirile civile au devenit țintă.

La început, Maria s-a refugiat, ca mulți alții, în suburbii și a trăit primele săptămâni de război mai mult prin pivnița casei unui văr. A revenit apoi în apartamentul din oraș, unde locuiește și în prezent.

Cum privesc ea și ucrainenii invazia rusă, după șase luni de când a avut loc și care sunt problemele cu care se confruntă, în interviul acordat în exclusivitate pentru Puterea.ro.

„Am învățat multe în șase luni de război”

Reporter: Au trecut deja 6 luni de război, cum le-ai trăit? Cât de greu este pentru tine și familia sau prietenii tăi?

Maria Tișenko: Le-am trăit diferit, trecând de la perioade lungi de depresie la scurte momente de bucurie. Primul lucru de menționat este că nimeni nu se aștepta ca războiul să fie atât de lung, deși istoria cunoaște războaie și mai lungi. Este imposibil de crezut… în secolul 21, în mijlocul Europei… Totuși, a fost o perioadă grea. Mai multe lacrimi decât zâmbete (deși au fost și zâmbete și chiar râsete). În primul rând, am învățat toți o mulțime de lucruri despre care nu ne-am gândit niciodată că ar fi utile până acum: cum sună diferitele rachete, ce să facem în caz de urgență, unde să ne ascundem de bombardamente, cum să-i plângem pe cei  apropiați și cum să urâm, desigur. Situația mea este relativ bună, dar acum ne simțim cu toții durerea reciprocă.

R.: Dar viața voastră de zi cu zi? Cât de greu este să trăiești atât de aproape de zona de conflict?

M.T.: Cel mai dificil este sentimentul de incertitudine. Nu știi niciodată ce se va întâmpla în următorul minut, oră sau zi. Zaporijea nu este foarte mult bombardată (au loc în medie 4-6 raiduri aproape în fiecare noapte, cel puțin 12 rachete au lovit zona în noaptea de marți spre miercuri, n.r.), dar cu siguranță nu este cel mai sigur loc. Cu toate acestea, refugiații din teritoriile ocupate continuă să vină – cu condiția să poată ieși de acolo. Și când te uiți în ochii lor și vezi toată teroarea lumii… Totul este foarte greu. Din fericire, acum toate lanțurile noastre de aprovizionare au fost restabilite practic la fel ca înainte de război, dar mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă sau sunt prost plătiți.

„Nu permit fricii de accident nuclear să mă controleze”

R.: Locuiești aproape de o centrală nucleară. Există mai multe amenințări majore, armata rusă e în interiorul centralei, au fost mai multe bombardamente… Ți-e frică de un incident nuclear? Ați fost instruiți de către autoritatea locală sau națională cum să reacționați dacă are loc un incident nuclear?

M.T.: Desigur, îmi este frică de asta, dar nu permit acestei frici să preia controlul asupra mea. Am fost informați ce trebuie să facem și instrucțiunile sunt repetate. Am cumpărat niște pastile cu iodură de potasiu pentru orice eventualitate, preventiv.

R.: În România se distribuie gratuit pastile cu iodură tuturor cetățenilor în vârstă de până la 40 de ani. A fost o campanie similară în țara sau regiunea voastră sau ai cumpărat medicamentele din fonduri proprii?

M.T.: Nu, nu primim pastile gratuite, le-am cumpărat pe cont propriu.

R.: Se găsesc greu? Sunt scumpe?

M.T.: Nu prea mult. Există sub mai multe denumiri comerciale, sunt vândute ca suplimente alimentare și nu au un preț enorm. În plus, nu ai nevoie de mult, se poate împărți o folie cu prietenii sau vecinii.

R.: Ce părere ai despre moartea Dariei Dughina? (este o adevărată isterie mass-media cu privire la atentatul asupra ei) Care este percepția generală ucraineană despre moartea ei?

M.T.: Ucrainenii de rând habar n-aveau cine este Dughin înainte de ultimele știri de acum două zile. Prin urmare, nu le păsa nici de fiica lui. Pe Facebook, există unele discuții, de genul: ei bine, o propagandistă rusă care chema să fie omorâți ucrainenii, a fost ucisă – și ce? Unii oameni scriu că e „poliția karma” pentru Dughin.

Creșterea prețurilor, printre principalele probleme

R.: Revenind la problemele cu care vă confruntați, lipsesc bunuri (alimente, carburanți, medicamente, etc)? Dar salariile, au fost tăiate, sunt plătite la timp?

M.T.: Unele mărci care se produc în teritoriile ocupate temporar lipsesc și multora le este dor de ele. Prețurile au crescut la orice – de la combustibil la alimente, astfel încât oamenii reduc acum cheltuielile inutile. Pensiile se plătesc la timp, salariile se plătesc diferit, în funcție de sectorul economic.Unii oameni au fost concediați, printre ei și refugiați care se află acum în străinătate.

R.: Cât de mult au crescut prețurile? Îmi poți da câteva exemple?

M.T.: Aproximativ 20%, în medie. De exemplu, benzina care costa 4,8 – 5 lei /litru este acum 6,4 – 6,7 lei/l (în interviu, prețurile sunt exprimate în grivne dar au fost transformate în lei, pentru ușurința lecturii, n.r.). Și aceasta nu este cea mai rea variantă: în primăvară, în perioada în care aprovizionarea cu carburant se făcea cu dificultate, a crescut până la 8,7 lei/l.

O pâine costă acum 2,5 lei și era 2 lei, un pachet de brânză de vaci s-a scumpit de la 5 – 5,4 lei la 6,4 – 7,2 lei. Mărfurile de import, cum ar fi cafeaua, au devenit considerabil mai scumpe.

Motivare la nivel înalt

R: Se apropie iarna, ați făcut pregătiri speciale pentru încălzire, v-ați făcut rezerve de alimente sau combustibil?

M.T.: Sigur. Pături simple, radiatoare, pături electrice și alimente, bineînțeles.

R.: Sunteți voi mai grijulii sau e un trend general de cumpărare a radiatoarelor?

M.T.: Suntem destul de atenți iar soțului meu îi place să aibă suficiente provizii. Nu am cumpărat un radiator foarte puternic, poate provoca probleme cu alimentarea cu electricitate.

R.: Care este sentimentul general în rândul populației despre durata războiului? Care este principala stare de spirit?

M.T.: Oamenii sunt încă foarte motivați, fac ceea ce trebuie. Există mult voluntariat, mult ajutor, dar gradul de entuziasm a scăzut puțin. În loc să se lamenteze pe rețelele sociale despre ură și tristețe, oamenii ajută armata. Există un grad mai mare de batjocură în legătură cu rușii. Dar informațiile care vin ocazional din teritoriile ocupate lasă destul de mult spațiu și pentru ură, deoarece sunt îngrozitoare.

Viața noastră a fost distrusă pe 24 februarie. Acum încercăm să reconstruim o copie mai simplă a ei, din ce rămășițe putem. M-am săturat de toate responsabilitățile și suferința la care suntem expuși, dar simt că facem ceea ce trebuie.