EXCLUSIV. Producția bună și prețurile ridicate la porumb, anulate de scumpirile la îngrășăminte și motorină

2021 este un an bun pentru producătorii de porumb din punct de vedere al nivelului producției și prețurilor, din păcate, însă, acestea sunt anulate în mare măsură de scumpirile la inputuri care au cunoscut majorări chiar și de 200%. Fermierii speră totuși să-și recupereze măcar o parte din pierderile de anul trecut, dar să rămână și cu ceva profit.

După un an 2020 în care a seceta a diminuat serios producția de porumb, fiind înregistrat un recul de circa 40% de până la 11 milioane de tone, comparativ cu 2019, în acest an, recolta este mult mai bună pe total, cu observația că sunt și zone din țară în care lipsa precipitațiilor s-a simțit din plin.

Ministrul Agriculturii Adrian Oros afirmă că recolta din acest an se va ridica undeva la 13,7 milioane de tone, ceea ce înseamnă un plus de aproximativ trei milioane tone, comparativ cu 2020. Ea va merge, însă, în mare parte la export – de altfel, România este unul din principalii exportatori de porumb din UE – în condițiile în care la nivel intern cererea este mică, mai ales că efectivele de animale s-au redus puternic.

10 tone la hectar, în Ialomița

 În Bărăgan, o importantă zonă agricolă a țării cu producții bune la porumb, în general, recolta sare de 10 tone la hectar, în acest an, în fermele mari, deși nu s-a irigat. Producții bune sunt și în Ardeal sau regiunea Moldovei, spre deosebire de Oltenia, unde lipsa precipitațiilor a afectat semnificativ volumul recoltei.

Eu mă aștept să închid pe 10 tone/ha la ferma mea, însă, nu peste tot în țară este la fel de bine. La 10 tone suntem rentabili, cred că scoatem și pierderile de anul trecut. Sperăm să valorificăm bine producția, la acest moment prețurile se ridică la 90-95 de bani pe kilogram, dar nu știe nimeni când se va întâmpla să dea înapoi, ceea ce se este foarte probabil la un moment dat. Mai devreme sau mai târziu toate aceste prețuri mari vor ajunge pe raft și acolo vor fi blocaje, pentru că nu sunt bani, iar pe urmă va începe procesul invers”, a declarat la Ziua Porumbului, eveniment organizat în localitatea Orezu (Ialomița) de către Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), președintele organizației Nicolae Sitaru.

Cât despre prețul la îngrășăminte, acesta s-a dublat, spune Nicolae Sitaru, care adaugă că impactul la nivel de piață va fi unul foarte puternic.

La evenimentul de la Orezu au venit peste 1.000 de fermieri din întreaga țară, interesați de noutățile din sector, pornind de la tehnologiile de cultură, hibrizi și utilaje.

Ministrul Agriculturii, optimist

La Ziua Porumbului a fost prezent și ministrul Agriculturii Adrian Oros, care a avansat și primele cifre privind producția de porumb din acest an.

Producția din acest an este incomparabil mai bună decât cea de anul trecut, iar din datele pe care le avem estimăm o recoltă de 13,7 milioane de tone. Eu mă bucur că prețurile au rămas crescute și producțiile au fost bune. Prețurile nu se formează în concordanță cu producția din România, ci cu cea globală. Anul acesta, chiar dacă noi am avut producții incomparabil mai bune față de 2020, seceta și-a spus cuvântul, iar producțiile mondiale au fost scăzute, ceea ce face ca prețul să fie ridicat. În aceste condiții, fermierii noștri, pot să recupereze mult din pierderile înregistrate, anul trecut, din cauza secetei”, a precizat pentru Puterea.ro ministrul Agriculturii Adrian Oros.

Fermieri de top, la Orezu

Printre cei prezenți la Ziua Porumbului, s-au aflat și doi dintre cei mai mari fermieri din România, care, în același timp, sunt și exportatori importanți.

În sud, producția este scăzută, însă, dacă ne raportăm la condițiile meteo – media de precipitații de la sfârșitul lunii martie până în momentul de față nu a depășit 224 litri de apă/mp -, putem spune că sunt spectaculoase producțiile de 5-6 tone care se fac acum, față de peste 10 tone/ha, într-un an normal. Din păcate, lipsa acută de apă, un fenomen prezent de vreo trei ani în zona noastră și-a spus cuvântul”, a afirmat pentru Puterea. Ro fermierul Mihai Anghel, managerul Cerealcom Dolj, care administrează circa 25.000 de teren agricol, el fiind, de altfel, și cel mai mare exportator român de cereale.

La Călărași, în schimb, producțiile sunt în parametri normali, adică peste 10 tone/ha, nivelul atins în fermele mari. Într-o astfel de exploatație costurile trec de 4.000 lei la hectar și pot ajunge chiar și al 6.000 lei/ha, dacă se irigă, potrivit datelor din piață.

Încă nu am început recoltatul, estimăm o producție bună, undeva la 10 tone/ha, în condițiile în care irigăm o parte din terenuri. Prețurile sunt foarte bune, putem spune că 2021 este un an bun pentru fermieri, cu observația că inputurile s-au scumpit mult”, ne-a declarat Jihad El- Khalil, proprietarul Agro-Chirnogi și al grupului Maria, care lucrează câteva zeci de mii de hectare de teren agricol în România.

Scumpiri pe linie

Chiar dacă prețurile în piață la cereale au crescut semnificativ, în acest an, fermierii nu pot să se bucure cu adevărat, din cauza scumpirilor la inputuri, care au cunoscut un avans și de 200%.

Materia primă a avut un preț mai bun în acest an, dar trebuie să ne uităm ce se întâmplă în spate, mai ales că fermierul trebuie să reia ciclul agricol. Ca să dau un exemplu, prețul la îngrășământ – avem un produs care s-a scumpit de la 2. 200 lei/tonă, la 3.400 lei/tonă, ceea ce înseamnă un plus de 60-70%. Se mai adaugă creșterea prețului la gaz, energie, dar și la motorină”, a precizat pentru Putera.ro Daniel Botănoiu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, în prezent președinte al Asociației Fermierilor din România (AFR).

Toate aceste majorări se vor vedea în creșterea prețurilor la alimente, estimată de Daniel Botănoiu undeva la 20%, consumatorul fiind cel mai afectat.

Marfă de export

România și Franța se luptă în fiecare an pentru poziția de lider european la producția de porumb. Anul trecut, primul loc a fost ocupat de Franţa, care a raportat o recoltă de 13,3 milioane de tone, fiind urmată de România – 10,8 milioane tone, Ungaria – 8,3 milioane tone şi Italia – 6,7 milioane de tone.

În 2020, aproape jumătate din producția internă a luat calea exportului – 5,7 milioane, porumbul având şi cele mai mari încasări în topul produselor agroalimentare livrate pe piaţa externă (peste un miliard de euro), potrivit datelor Ministerului Agriculturii. La import, volumul a fost de 1,3 milioane tone, în valoare de 321,3 milioane euro.

Noi consumăm foarte puțin din ceea ce producem, dintotdeauna s-a exportat. Soluția este să se integreze cât mai mult din producția primară. Ce poată să facă Ministerul Agriculturii? Să sprijine investițiile în depozitare și procesare. În următorii doi ani sunt disponibile fonduri europene de peste un miliard de euro doar pentru procesare si depozitare”, ne-a mai declarat ministrul Adrian Oros.

1 COMENTARIU

  1. Dar există speranță … Respectați doar cuvintele dezvăluirii înțelepciunii, pentru că știm că cărțile propagandiștilor sunt doar „false” la fel de fals ca acele promisiuni și scumpiri.( Dacă doi bărbați se luptă și soția unuia dintre aceștia vine să-și salveze soțul de atacatorul său, iar ea întinde mâna și îl apucă de părțile lui private.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Austria este una dintre țările care se opune ca România să adere la spațiul Schngen SURSA FOTO: https://www.schengenvisainfo.com/

Ce a cerut Austria ca România să intre în Spațiul Schengen

Refuzul categoric al Austriei de a intra România în Spațiul Schengen ascunde o mulțime de interese economice și financiare uriașe. Potrivit informațiilor noastre provenite din...