EXCLUSIV. Superofertă la Romsilva: Cabane și cantoane vândute la prețul unui garaj din București

Publicat: 18 mai 2021, 12:37, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
EXCLUSIV. Superofertă la Romsilva: Cabane și cantoane vândute la prețul unui garaj din București
CABANA ROMSILVA

În goana disperată după venituri, Regia Națională a Pădurilor-Romsilva a început din 2017 să vândă o mulțime de active, în special cabane și cantoane silvice, la prețuri de dumping.

Vânzări secretizate… față de cetățeni

Potrivit informațiilor furnizate de Romsilva către PUTEREA, în perioada mai sus menționată s-au vândut 48 de active: cantoane, cantoane, cabane pentru muncitori, atelier de împletituri etc.

Numai că prețul de adjudecare al fiecărui imobil nu a fost făcut public de RNP pe motiv că acest gen de informații sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor. Adică, sunt informații secrete deși s-a înstrăinat și se înstrăinează patrimoniului public al statului.

Pentru unele active se justifică vânzarea, mai ales acolo unde pădurea a fost retrocedată, dar sunt și o serie de cabane și cantoane situate în zone extreme de atractive din punct de vedere imobiliar, turistic și de vânătoare.

700.000 de euro pentru 48 de imobile

Regia Națională a Pădurilor ne-a comunicat că valoarea de pornire a licitațiilor privind vânzarea celor 48 de imobile a fost de 2.913.074 de lei, adică de circa 600.000 de euro.

Asta înseamnă că valoarea medie de pornire a licitației privind vânzarea unui imobil al Romsilva a fost de aproximativ 12.500 de euro. În schimb, RNP ne-a transmis că în urma vânzării celor 48 de imobile s-a încasat o sumă mai mare, 3.344.170 de lei, adică circa 700.000 de euro.

Această sumă de 700.000 de euro poate fi considerată una simbolică dacă ținem cont de bugetul Romsilva, reprezentând practic încasările de pe o lună a unei direcții silvice.

Practic, prețul mediu de adjudecare a unui imobil a fost de 14.500 de euro. Dacă luăm în calcul că împreună cu imobilul s-a vândut și câte o suprafață de tren aferent acestui, prețul mediu de adjudecare este unul simbolic.

Cu 14.500 de euro achiziționezi un garaj într-o zonă bună din Capitală. Oarecum surprinzător este faptul că unele imobile ale Romsilvei au fost achiziționate și de parohii. Și cum popii au fost învățați numai să ia și mai puțin să dea, ne cam dăm seama ce bani au dat sfințiile lor pe aceste imobile sau poate a plătit altcineva pentru achiziționarea imobilelor ajunse la parohii.