Exista riscul ca organismul său să nu reziste zborului spaţial? Mărturisirea lui Branson

Miliardarul englez Richard Branson, fondatorul companiei Virgin Galactic, i-a mărturisit lui Stephen Colbert că iniţial s-a gândit că exista riscul ca organismul său să nu facă faţă zborului spaţial şi că atunci când şi-a dat seama că va reuşi „a fost un vis devenit realitate”.

Colbert, care a fost gazda transmisiunii în direct a zborului Virgin Galactic, l-a întâmpinat pe Branson, aflat desculţ în studio: „Bine ai revenit pe dealurile înverzite ale Pământului”. Întrebat dacă s-a gândit vreo clipă că zborul nu este o idee bună, Branson, care va împlini pe 18 iulie vârsta de 71 de ani, a răspuns că, iniţial, s-a întrebat dacă organismul său va face faţă, dar odată ce a realizat că este posibil, „a fost un vis devenit realitate”, citează The Hollywood Reporter. Emoţionat la început, Branson a mai spus că incursiunea lui până la aproximativ 85 de kilometri altitudine faţă de nivelul mării a fost „extraordinară”. Richard Branson a devenit prima persoană care a ajuns în spaţiu cu propria rachetă, cu nouă zile înainte ca miliardarul Jeff Bezos, fondatorul Amazon în vârstă de 57de ani, să încerce să facă o călătorie similară.

„Stai pe spate, relaxează-te, uită-te pe fereastră”

Cât priveşte un sfat pentru Bezos, el a spus: „Stai pe spate, relaxează-te, uită-te pe fereastră. Absoarbe priveliştea de afară. Cu adevărat. Este o ocazie unică în viaţă, bucură-te de ea”. Branson şi Bezos au fost criticaţi în mediul online privitor la modul în care îşi folosesc averile, când există multe alte probleme urgente în lume care ar putea beneficia de fonduri. Misiunea Unity 22 a companiei Virgin Galactic spre orbita terestră a fost un succes, călătoria de duminică echipajului din care a făcut parte antreprenorul Richard Branson având o durată de aproximativ o oră.    

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole