Explicație halucinantă: cum a ajuns o jumătate de milion de lei la sportivii decedați

Publicat: 15 sept. 2025, 19:14, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Explicație halucinantă: cum a ajuns o jumătate de milion de lei la sportivii decedați
Sursa foto: Gândul

Fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, a oferit o explicație controversată după ce Curtea de Conturi a descoperit că Agenția Națională pentru Sport (ANS), succesoarea Ministerului Tineretului și Sportului (MTS), a continuat să vireze rente viagere unor sportivi decedați.

„Contabilitatea pregătește plata lunar. Dacă nu ne anunță nimeni, noi de unde să știm? Certificatul de deces poate ajunge la Casa de Pensii, dar la noi nu ne anunță nimeni. Dacă familia nu ne anunță, contabilitatea pregătește și plătește. Eu când m-am dus în minister, contabilitatea era în Excel pentru mii de oameni”, a declarat Novak, citat dee IAM SPORT.

Potrivit auditului Curții de Conturi, cinci sportivi decedați au primit sume necuvenite, în total depășind jumătate de milion de lei:

  • Anghelache Donescu, fost călăreț medaliat la Jocurile Olimpice din 1980, decedat la 28 august 2023, a primit 7.437 de lei între 1 septembrie și 21 octombrie 2023.

  • Victor Niculescu, fost fotbalist la Universitatea Craiova, decedat la 22 august 2024, a încasat 9.272 de lei între 22 august și 31 octombrie 2024.

  • Sorin Nicolae Andrei, fost fotbalist la FC Brașov, FC Argeș și FC Național, decedat probabil la 28 noiembrie 2017, a primit 295.807 lei între 28 noiembrie 2017 și 31 ianuarie 2024.

  • Ana Stark-Stănișel, fostă handbalistă și triplă campioană mondială, decedată probabil la 26 martie 2024, a încasat 9.530 lei între 26 martie și 20 aprilie 2024.

  • Liviu Gabin Bota, fost handbalist român, decedat probabil la 28 mai 2018, a primit 192.127 lei între 28 mai 2018 și 31 mai 2022.

Novak a explicat că lista sportivilor beneficiari de rente viagere nu era verificată sistematic și că ministerul nu putea ști dacă persoanele erau în viață sau nu. El a condus MTS împreună cu Elisabeta Lipă în perioada verificată de Curtea de Conturi.

Actualul președinte al ANS, Bogdan Matei, conduce instituția care a preluat atribuțiile MTS. Curtea de Conturi recomandă implementarea unor sisteme digitale și proceduri stricte pentru verificarea beneficiarilor de rente viagere, pentru a preveni plățile necuvenite în viitor.