Explozie puternică la o benzinărie din Rusia (VIDEO)

Publicat: 14 iun. 2021, 20:46, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Explozie puternică la o benzinărie din Rusia (VIDEO)

O explozie puternică a avut loc luni după-amiaza la o benzinărie din orașul rus Novosibirsk. În urma exploziei mai mulți oameni, printre care doi pompieri, au fost răniți.

Potrivit bilanțului provizoriu, 22 de persoane au fost rănite, dintre care 8 sunt în stare gravă. Explozia a fost atât de puternică încât a aruncat cisterna cu câteva sute de metri printre oameni care încercau să se adăpostească. Imaginile filmate de un localnic suprind momentul în care cisternă de combustibil se transformă într-un proiectil și este proiectată cu o viteză înspăimântătoare.

Explozia a avut loc pe autostrada, iar flăcările au cuprins un spațiu de 800 de metri pătrați. Pompierii au intervenit pentru că focul să nu cuprindă mai multe depozite din zona, dar au avut probleme din cauza presiunii slabe a apei.

Autostrada a fost închisă temporar.