Facebook impune noi reguli: Anumite postări vor fi eliminate de pe platformă

Facebook își schimbă din nou politicile și interzice anumite postări, asta după ce în urmă cu doar doi ani Mark Zuckerberg era de acord cu acest tip de conținut.

De acum Facebook va interzice conținutul care „neagă sau denaturează Holocaustul”. Orice utilizator care denigrează Holocaustul va fi trimis de platformă către „informații credibile” de pe alte pagini.

Potrivit News.sky.com, Mark Zuckerberg susține că Facebook va lua măsuri impotriva celor care dezinformează sau creează teorii false și conspiraționiste. 

Noile reguli vin în contextul alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii care ar urma să aibă loc pe 3 noiembrie. Facebook își propune ca prin aceste modificări să ajute la combaterea dezinformării.

„Decizia noastră este susținută de creșterea antisemitismului la nivel global și de nivelul alarmant de ignoranță cu privire la Holocaust, în special în rândul tinerilor”, a spus managerul politicii de conținut al rețelei sociale, Monika Bickert, citată de Mediafax.

În urmă cu doi ani, Mark Zuckerberg preciza că astfel de postări trebuie să fie permise în temeiul libertății de exprimare. Mai mult, acesta susținea că negarea Holocaustului nu ar trebui să fie un subiect interzis pe Facebook.

„Nu consider că utilizatorii rețelei sociale ar trebui cenzurați cu privire la acest subiect, având în vedere că nu greșesc în mod intenționat”, preciza acesta.

Fondatorul Facebook preciza atunci că „scopul Facebook este de a opri răspândirea fenomenului fake news, nu de a-și cenzura utilizatorii din a spune ceva neadevărat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Scandal la Brăila: Primăria acuzată de fraudă cu fonduri europene în...

Primăria Brăila se află în centrul unui scandal major după ce a fost acuzată că a folosit Festivalul Peștelui, un eveniment finanțat din fonduri...

Ce baroni locali PSD ar dispărea după reforma Ciolacu

Reforma propusă de liderul PSD, Marcel Ciolacu, a stârnit discuții aprinse în rândul baronilor locali ai PSD. Vezi lista celor 20 de baroni locali...