Facturi uriașe la Prefectura Capitalei. Corpul de Control al MAI verifică contractul de chirie cu RA-APPS

Publicat: 19 nov. 2025, 06:20, de Corina Oprea, în Justitie , ? cititori
Facturi uriașe la Prefectura Capitalei. Corpul de Control al MAI verifică contractul de chirie cu RA-APPS

Prefectura București a ajuns în situația de a plăti chirii și utilități chiar și de zece ori mai mari decât suma prevăzută în contractul semnat cu RA-APPS. Diferențele majore dintre costurile estimate și cele facturate au determinat Ministerul Afacerilor Interne să trimită Corpul de Control la instituție, pentru verificarea întregii proceduri. Prefectul Andrei Nistor afirmă că situația este neclară și că facturile au ajuns la peste 220.000 de lei lunar, deși contractul prevedea doar 25.000 de lei plus utilități.

Corpul de Control al MAI intră pe fir

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a anunțat că Ministerul Afacerilor Interne a trimis Corpul de Control la Prefectură pentru a verifica modul în care a fost încheiat și derulat contractul de închiriere a spațiului din strada Batiștei nr. 13.

„A fost trimis Corpul de Control al MAI la Prefectura Bucureşti pentru verificări asupra contractului de chirie. Mă bucur ca s-a întâmplat, sper să ne susţină în demersurile noastre de a rezolva problema spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea Prefectura”, a declarat prefectul Andrei Nistor.

Un contract încheiat pe 25.000 de lei, dar cu facturi de peste 140.000 de lei

Prefectul explică faptul că în 2022, în timpul mandatului lui Toni Greblă, Prefectura a semnat un contract cu RA-APPS pentru închirierea fostei Ambasade a SUA. Contractul prevedea un cost de 25.000 de lei lunar, la care se adăugau utilitățile.

Totuși, facturile sosite la instituție au depășit, încă de la început, 140.000 de lei pe lună. Aceste valori s-au repetat permanent, au crescut la 160.000 de lei, iar în vara acestui an RA-APPS a transmis un act adițional prin care chiria era ridicată la 220.000 de lei lunar. Acest act nu a fost semnat.

„Prima factură primită de la RA-APPS – 140.000 de lei! Greşeală? Mai multe luni facturate? Nu! Toate facturile următoare, lunare, au avut valori similare. Apoi a crescut la 160.000 de lei. Iar din vara acestui an, la 220.000 de lei pe lună”, a afirmat prefectul.

Sediul Prefecturii: între obligațiile legale și realitatea actuală

Andrei Nistor amintește că, potrivit legii, Primăria Capitalei avea obligația de a pune la dispoziția Prefecturii un spațiu de 3.500 mp, cu titlu gratuit. Acest lucru a fost confirmat inclusiv de Curtea de Conturi într-un control anterior.

Prefectura a fost relocată temporar în Piața Presei Libere în perioada lucrărilor de consolidare de la sediul PMB. Când clădirea Primăriei a fost redeschisă, noua compartimentare nu a mai permis revenirea Prefecturii în spațiul stabilit de lege, ceea ce a generat necesitatea închirierii unui alt imobil.

Nistor a precizat și că problema a fost una dintre primele situații delicate descoperite la preluarea mandatului și subliniază faptul că administrația locală este, conform legislației, obligată să ofere spațiul necesar fără costuri suplimentare.

„Deci, pot doar să mă bucur de acest control, în urma căruia sper să găsim tot sprijinul pentru a rezolva această problemă şi pentru a nu mai muta banii dintr-un buzunar în altul. Asta, în timp ce noi nu putem digitaliza Prefectura pentru că nu avem buget. Ştiţi cât costă? Jumătate de lună de chirie”, a precizat prefectul Capitalei.