Facturile la încălzirea termică s-ar putea dubla iarna următoare

Publicat: 10 mai 2021, 17:42, de Cezar Amariei, în ACTUALITATE , ? cititori
Facturile la încălzirea termică s-ar putea dubla iarna următoare

Un proiect de lege prin care se elimină subvenția la căldură a fost dezbătut astăzi în Comisia Economică și cea de Industrii din Senat.

Noile reglementări prevăd că vor primi sprijin doar consumatorii vulnerabili, în anumite condiții.

Acest proiect de lege are în vedere de a defini consumatorul vulnerabil și într-un fel de a regândi sistemul de ajutoare la încălzire”, a declarat Antal Lorant, senator UDMR.

În contextul liberalizării pieței, se dorește doar sprijinirea consumatorilor vulnerabili. Într-un punct de vedere transmis Antenei3, ministrul Muncii, Raluca Turcan, susține că aceste subvenții trebuie alocate doar în cazurile prevăzute expres.

Conform ministrului, Legea nr.325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică reglementează reducerea graduală a subvențiilor.

Pe cale de consecință, noul proiect de lege privind măsurile de protecție a consumatorului vulnerabil de energie reglementează sprijinul acordat acestor consumatori pentru consumul de energie pentru perioada sezonului rece (ajutor pentru încălzire) și pentru întreg parcursul anului (suplimentul de energie)”, susține Turcan.

Conform acesteia, nici OUG nr.70/2011, actul normativ care reglementează acordarea, în prezent, a ajutoarelor pentru încălzire nu face referire la acordarea de subvenții la energie termică pentru toată populația, ci doar participarea cu un procent de minimum 10% din sumele acordate de la bugetul de stat pentru ajutoarele de încălzire și numai pentru categoria de beneficiari prevazuta de actul normativ.

Prin urmare nu se poate discuta de eliminarea subvenției prin noul proiect legislativ, aceste aspecte fiind reglementate de alte autorități in domeniu, cum ar fi Ministerul Energiei, ANRE, ANRSC”, a declarat Raluca Turcan pentru Antena 3.

În aceste condiții, majoritatea bucureștenilor ar putea să nu mai primească subvenție la căldură pentru că nu se mai încadrează, ceea ce ar putea duce la o majorare cu până la 240% a facturilor față de iarna trecută.

Legea îi protejează însă pe cei cu venituri mici care vor primi 250 de lei pe lună pentru gaze naturale și 500 de lei pe lună pentru energie electrică, dacă au venituri sub 810 lei pe lună/persoană în cazul familiei și sub 1445 de lei în cazul persoanei singure.