Falimentarul Combinat de Oțeluri Speciale Târgoviște și-a găsit cumpărător. Cine oferă peste 38 de milioane de euro pentru el

Publicat: 01 nov. 2021, 13:10, de Cezar Amariei, în ECONOMIE , ? cititori
Falimentarul Combinat de Oțeluri Speciale Târgoviște și-a găsit cumpărător. Cine oferă peste 38 de milioane de euro pentru el

Soarta pare să-i surâdă Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște, aflat în procedură de faliment: una dintre cele mai importante companii europene din domeniu, Beltrame, a decis să facă o ofertă angajantă de peste 38 de milioane de euro.

Când puţini mai dădeau şanse şi crezare unei investiţii serioase în COS Târgovişte, ne bucurăm să aflăm că importantul Grup Beltrame a depus o ofertă angajantă de peste 38 de milioane de euro pentru preluarea combinatului târgoviştean”, a anunțat luni deputatul Daniel Blaga (USR), implicat activ în soarta companiei dâmbovițene.

COS se află în insolvență de peste 8 ani de zile, fiind la un pas de faliment. Printre investitorii interesați de preluarea combinatului târgoviștean, dar care nu a făcut nicio ofertă, se numără și miliardarul Sanjeev Gupta, proprietarul combinatului siderurgic din Galați.

Pe 12 octombrie, reprezentanții Beltrame Group au vizitat platfoma dâmbăvițeană iar oferta angajantă depusă este de 38,3 milioane de Euro + TVA pentru preluarea COS Târgoviște.

COS Târgoviște a intrat în faliment la finalul lunii iunie 2021, la cererea companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) SA, operatorul de distribuție de curent din grupul listat la Bursă Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din acțiuni. DEER a ajuns să ceară falimentul combinatului după ce a negociat fără succes preluarea a două stații electrice aflate în proprietatea acestuia contra stingerii unei datorii restante de peste 3,25 milioane lei a COS Târgoviște față de DEER. Datoria reprezintă contravaloarea neachitată a serviciului de distribuție a energiei prestat de creditoare în beneficiul combinatului din decembrie 2019 și până în prezent.

COS Târgoviște este unul dintre principalii producători de țaglă și de produse din oțel din România. Activitatea combinatului a cunoscut, de la înființarea din 1969, mai multe perioade distincte. Din luna februarie 2013 este în procedură de insolvență în vederea reorganizării. În luna martie 2013 a reînceput cu succes activitatea de producție.