Faptul că nu vede nu i-a pus piedici! Un alpinist nevăzător a urcat pe Everest

Faptul că nu vede nu a reprezentat un impediment pentru Zhang Hong. El este primul alpinist asiatic nevăzător care a cucerit vârful Everest.

Zhang Hong este a treia persoană cu probleme de vedere din lume care a reuşit să escaladeze vârful Everest.

Conform Reuters și Agerpres, Zhang Hong a escaladat cel mai înalt vârf al lumii dinspre partea nepaleză în data de 24 mai. Alpinistul a fost însoţit de trei ghizi.

„Nu contează dacă ai un handicap sau eşti normal, dacă ţi-ai pierdut vederea sau dacă nu ai mâini sau picioare. Nu contează atât timp cât ai o minte puternică”, a declarat Zhang pentru Reuters.

Originar din oraşul Chongqing, în sud-vestul Chinei, Zhang şi-a pierdut vederea la vârsta de 21 de ani, din cauza glaucomului.

Erik Weihenmayer este un alt alpinist nevăzător care a reușit în anul 2001 să cucerească Everestul. Zhang Hong i-a urmat exemplul.

Nepalul a redeschis accesul pentru alpiniştii străini pe muntele Everest în luna aprilie, după ce a fost restricţionat în cursul anului trecut din cauza pandemiei de COVID-19.

„Am fost destul de speriat pentru că nu pot vedea pe unde calc şi din această cauză nu-mi pot găsi mereu echilibrul şi uneori mai cad(…)Dar am continuat să mă gândesc că, în pofida faptului că-mi este greu, trebuie să înfrunt aceste dificultăţi pentru că ele sunt parte din căţărare. Sunt dificultăţi şi primejdii care trebuie depăşite şi acesta este rostul căţărării”, povesteşte Zhang.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...