Fără permis 10 ani pentru șoferii prinși beți sau drogați

Publicat: 12 dec. 2023, 06:30, de Vlad Stefan Orjan, în News , ? cititori
Fără permis 10 ani pentru șoferii prinși beți sau drogați

Senatul României a adoptat astăzi, cu un vot unanim, o lege care prevede suspendarea permisului de conducere pentru șoferii prinși conducând sub influența alcoolului sau a drogurilor. Potrivit noii legislații, cei găsiți vinovați vor fi privați de dreptul de a redobândi permisul pentru o perioadă de până la 10 ani.

Inițiativa legislativă, promovată de senatorul Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției și membru al Partidului Social Democrat (PSD), face parte dintr-un amplu plan de măsuri menit să reducă numărul de accidente și decese pe drumurile din România.

„Așa cum am promis, continuăm planul de măsuri pentru reducerea numărului de morți pe drumurile României, declasând-o de pe primul loc la decesele rutiere, în ultimii șase ani. După Legea Anastasia, a venit, ținându-mi promisiunea, modificarea legislativă prin care șoferii prinși cu alcoolemie mai mare de 0,8/mie sau drogați nu mai pot redobândi permisul în decurs de până la 10 ani”, a declarat senatorul Cazanciuc pe pagina sa oficială de Facebook.

Legea, care a trecut de Senat fără niciun vot împotrivă, urmează să fie supusă votului final în Camera Deputaților. Dacă va fi adoptată și acolo, aceasta va reprezenta un pas semnificativ în direcția creșterii siguranței rutiere și prevenirii accidentelor provocate de șoferii aflați sub influența substanțelor interzise.