Fără timbru la divorț și partaj pentru victimele violenței domestice: o măsură de bun-simț, cu detalii dificile

Un proiect de lege depus în Parlament propune scutirea totală de la taxa judiciară de timbru pentru victimele violenței domestice atunci când cer divorțul și/sau partajul bunurilor comune în instanță. Ideea atinge exact locul dureros: banii. În foarte multe cazuri, accesul la justiție e blocat nu de lege, ci de taxă.

Măsura vine pe fondul unor costuri de partaj care pot ajunge la procente semnificative din valoarea bunurilor și al dependenței materiale a victimelor față de agresor.

Ce prevede inițiativa, pe românește

Proiectul inițiat de Alina Gorghiu (PNL) scutește victimele violenței în familie de plata taxei judiciare de timbru pentru cererile de divorț și de partaj formulate împotriva agresorilor. Modificarea vizează OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin completarea articolului 29 și trimiterea expresă la definiția legală a violenței domestice (pentru a nu lăsa loc de interpretări).

Este, practic, o excepție țintită: nu dispar taxele pentru toți, ci doar pentru categoria vulnerabilă aflată în relație de dependență cu agresorul.

De ce contează?

Pentru că taxa la partaj se calculează procentual din valoarea bunurilor de împărțit. În practică, discutăm de 3% din valoare (cu formule care pot ajunge la 5% dacă mai multe capete de cerere se cumulează), sume care pot deveni prohibitive tocmai pentru persoana care încearcă să iasă dintr-o situație abuzivă.

Inițiativa vine pe un traseu deja anunțat public în ultimele luni (tema a fost semnalată des în spațiul media), iar mesajul politic este limpede: înlăturăm o barieră financiară ce bloca, de facto, ieșirea din abuz.

Unde se joacă, de fapt, bătălia: definire, probare, procedură

Măsura e corectă ca principiu, dar devine eficientă doar dacă răspunde la trei întrebări tehnice:

1. Cine e „victima” în sensul scutirii?
   Proiectul indică trimitere la definiția legală a violenței domestice. Asta înseamnă că nu orice afirmație e suficientă: e nevoie de ancore juridice (ordonanță de protecție, plângere penală înregistrată, act medico-legal, hotărâri/înscrisuri care atestă situația). E crucial ca textul final și normele să clarifice lista documentelor acceptate, pentru unitate de practică.
2. Când „intri” în scutire?
   La depunerea cererii – deci înainte să ai o hotărâre definitivă – ai nevoie de un standard minim de probă pentru a nu împovăra victima fix în momentul plecării. Soluția de bun-simț: o probă administrativă rapidă (de tip înscris/ordonanță de protecție), urmând ca, dacă ulterior se dovedește că s-a invocat în fals, instanța să poată pune în sarcina părții taxa datorată. Altfel, transformi scutirea în labirint.
3. Cum evităm practica neunitară?
   Există precedente de neunitate pe chestiuni de timbru (de la „cum dovedești plata online” până la interpretări locale). Lecția anilor trecuți: trebuie norme clare, circulare CSM/Minister, și un formular standard la grefă, ca să nu depindă totul de norocul ghișeului.

Impact social: acces la justiție vs. dependența economică

Cei care lucrează cu cazuri de violență domestică știu că bariera nr. 1 nu e doar frica, ci banii. Taxa la partaj, onorariile, expertizele – toate la începutul unui proces lung – pot descuraja definitiv demersul. Scutirea de timbru nu rezolvă tot, dar lovește în primul obstacol: intrarea în dosar.

De asemenea, partajul e deseori cheia autonomiei:

fără împărțirea bunurilor, victima rămâne captivă financiar (locuiește în casa agresorului, nu poate accesa resurse, nu se poate rupe practic). Din acest motiv, legarea scutirii de partaj (nu doar de divorț) este esențială – și bine că proiectul o prevede explicit.

Obiecțiile posibile – și cum pot fi lămurite

• „Dar se pot comite abuzuri, vor invoca toți violența ca să nu plătească!”
  Răspuns: de aceea e nevoie de criterii probatorii minime la depunere; nu „declarația pe proprie răspundere”, ci inscrisuri oficiale (ordonanță de protecție, certificat medico-legal, plângere penală). În plus, mecanism de regres: dacă se dovedește reaua-credință, taxa se recuperează.
• „Bugetul local pierde venituri din taxe de timbru.”
  Adevăr parțial. Da, pe termen scurt, se pierd încasări. Pe termen lung însă, costul social al blocării victimelor (protecție, sănătate, intervenții) e mai mare. În plus, numărul dosarelor care îndeplinesc standardul de scutire nu e dominant: vorbim de o excepție targetată, nu de o amnistie generală.
• „Și atâta tot? Restul cheltuielilor rămân pe victimă.”
  Adevăr important. Timbrul e doar o piesă. Ar fi utilă o schemă complementară (voucher de expertiză, sprijin pentru onorarii în cazurile grave), eventual finanțată din fonduri destinate combaterii violenței domestice. Dar absența unei soluții complete nu anulează utilitatea scutirii de timbru.

Ce se întâmplă mai departe, procedural

Suntem în fața unui proiect de lege – deci mai urmează dezbaterile parlamentare, avizele obligatorii și, în final, votul. În forma anunțată public, inițiativa are logică juridică (ancorarea în OUG 80/2013 și trimiterea la definițiile legale) și justificare socială. Cheia e să nu se piardă pe drum claritatea: criterii, acte doveditoare, procedură de acordare, tratamentul cererilor mixte (când sunt mai multe capete în aceeași acțiune).

În paralel, merită amintit că în ultimii ani au existat și alte intervenții pe taxele de timbru (de la digitalizarea plății până la ideea de reduceri), semn că subiectul e recunoscut ca „frână” a accesului la justiție. Noua scutire este însă prima calibrată strict pe situația violenței domestice.

Un pas corect, dacă e făcut ca lumea

Scutirea de timbru pentru divorț și partaj în favoarea victimelor violenței domestice nu e „cadou electoral”, ci igienă morală și politică publică de bun-simț. Fără ea, predicăm libertatea în timp ce o taxăm la ghișeu. Cu ea, reducem fricțiunea financiară exact în clipa în care cineva încearcă să iasă din cercul abuzului.

Dar, ca orice lege bună, valoarea ei stă în execuție:

Definiții corecte, dovezi ușor de obținut, procedură unitară în instanțe și monitorizare publică a aplicării. Dacă aceste detalii sunt bine puse la punct, proiectul poate face exact ce promite: să deschidă ușa către o viață separată, sigură și legală, fără să pună în brațele victimei și nota de plată a despărțirii.