După un sezon bun și al doilea titlu consecutiv, echipa lui Gigi Becali intră în vara Champions League-ului cu genunchii plecați și ochii la cer. Patronul-profeție are deja viziuni cu Ousmane Dembele, Mbappé și rugăciuni pentru grupe.

FCSB este, din nou, campioana României. A doua oară la rând, fără mari emoții și fără prea multă poezie în joc – dar cu eficiență, cu lot solid și cu Nea Gigi în formă mistică maximă.

Titlul a fost pecetluit matematic după egalul dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, scor 2-2, care a lăsat echipa lui Elias Charalambous cu un avans imposibil de recuperat. Fără să mai joace, FCSB a devenit din nou regina SuperLigii, iar loja VIP din Pipera s-a transformat într-un altar improvizat.

„Vreau PSG sau Barcelona! Asta e dorinţa mea! Vreau să bat Barcelona!”, a tunat Becali la TV, cu voce de profet care tocmai a terminat de citit din Apocalipsa după UEFA.

Mai lipsea o harpă și poate un vultur sacru pe umăr. Dar în rest, totul era acolo: credință, triumf, un plan tactic dictat de îngeri și acel zâmbet de om care știe că Dumnezeu nu doar că ține cu el – dar îi și anulează adversarii, la timp regulamentar.

Gigi Becali – campionul etern, între Pipera și Ierusalim

Patron de echipă, mesager al Domnului, antrenor prin telefon și consultant spiritual pentru popor. Gigi le face pe toate și le face… cum numai el poate.

În 2025, Gigi Becali nu mai este doar un patron cu gura mare. E un caz. Un caz de studiu pentru sociologi, psihologi, jurnaliști și, mai nou, teologi. Vorbește cu autoritate despre ortodoxie, Champions League și selecția națională, în aceeași frază. Uneori, chiar în aceeași propoziție.

Ca patron de club, Becali a demonstrat că modelul „omului cu bani care decide tot” poate funcționa, dacă ai un lot bun, un pic de noroc și un antrenor care nu se supără prea tare când e tratat ca un dispecer. Charalambous n-a fost nici pe bancă, nici la pupitru – dar a fost acolo, decorativ și discret, exact cum îi place lui Gigi.

Ca politician, a fost, a plecat, a revenit, a fost iertat și reabilitat de fani și de un segment consistent de popor care îl vrea în fruntea țării. Nu pentru programe. Ci pentru că „le zice bine”. Pentru că pare autentic. Pentru că face cruci mari și vorbește despre suferință cu lacrimi în ochi – chiar dacă are candelabre mai grele decât PIB-ul unei comune medii.

Ca „guru spiritual”, Gigi Becali a atins un nivel de influență care merge dincolo de fotbal. E citat de oameni care nu știu nimic despre offside, dar îi sorb teoriile despre Apocalipsă, vaccinuri, sfinți și trădători ai neamului. A devenit un brand de moralitate confuză, dar extrem de consumabilă.

Nea Gigi știe ce promite!

Între Mbappé și Sfântul Antonie: România profundă, în loja lui Gigi

FCSB merge spre preliminariile Champions League cu ambiții uriașe și o presiune la fel de mare: să-l convingă pe Domnul să intervină și la penalty-uri. Pe teren, echipa e solidă. În vestiar, atmosfera e de pelerinaj. Iar în loja VIP, Becali are planul făcut: Dembele, PSG, o victorie cu 2-1, un gol din corner „că așa mi-a spus Dumnezeu azi-noapte”.

Nu e doar fotbal. E o epopee. E spectacol religios-național, în care mingea e doar un pretext pentru a mai face o cruce mare în direct.

Și poate că exact de asta România se uită în continuare la Gigi Becali: pentru că, în haosul general, oferă o narațiune. Bizară, dar coerentă în logica ei. Un om care crede. Care urlă. Care donează. Care visează. Și care – în mod ironic – reușește.

FCSB e campioană. Gigi Becali e, din nou, pe val. Iar România… se uită și zâmbește. Uneori cu admirație. Alteori cu hohote de râs. Dar întotdeauna cu atenție.

”Până mor eu, o să fiu an de an în Liga Campionilor” – profeția lui Gigi și problema logistică a trofeelor viitoare

Există declarații care intră în folclorul fotbalului românesc. Apoi există profeții marca Gigi Becali, care nu doar că intră în folclor, dar cer, literalmente, reorganizarea spațiului public.

„Până mor eu, o să fiu an de an în Liga Campionilor”, a spus Nea Gigi cu o naturalețe de părinte duhovnicesc care tocmai a văzut calificarea printre rândurile Evangheliei. E o promisiune, un angajament și – indirect – o amenințare pentru UEFA.

Având în vedere că patronul FCSB este extrem de bogat, bine hrănit și întreținut spiritual, ne putem aștepta la o viață lungă și plină de revelații tactice. 40-50 de ani? Puțin. Cu regimul său de rugăciune și viață cumpătată, s-ar putea să ajungem la 90+ în formă de playmaker.

Ceea ce înseamnă că trebuie să ne pregătim. Nu pentru un trofeu. Nici pentru două. Ci pentru o întreagă Galerie a Gloriei Eterne, care să poată găzdui:

• minimum 50 de Cupe ale Campionilor,
• vreo 20 de Supercupe Europene,
• și poate și un trofeu interplanetar, dacă între timp apar și competiții spațiale.

Ar trebui, probabil, construit un nou stadion, dar nu pentru spectatori – ci pentru trofee. Iar în mijloc, un locșor special pentru Gigi însuși: un tron de aur, cu citate biblice gravate și un microfon deschis 24/7 pentru sfaturi către omenire.

Până atunci, rămâne doar o certitudine: atâta timp cât Gigi trăiește, Liga Campionilor va fi notificată în fiecare sezon că vine FCSB. Cu sau fără faza grupelor.