Federația Editorilor Europeni de Carte sprijină editarea de cărți în limba ucraineană

Publicat: 30 mart. 2022, 18:31, de Nina Marcu, în Internațional , ? cititori
Federația Editorilor Europeni de Carte sprijină editarea de cărți în limba ucraineană

Având în vedere că mulți copii din Ucraina sunt, împreună cu mamele lor, refugiați prin Europa, și, de asemenea, că orașul ucrainean Harkov, unde erau cele mai multe tipografii ucrainene, a fost bombardat serios, Institutul de Carte din Ucraina a lansat, la Târgul de Carte pentru Copii de la Bologna, o campanie de crowdfunding pentru a sprijini tipărirea cărților pentru copiii Ucrainei.

„Printre cele trei milioane de refugiați, care au plecat numai cu strictul necesar, se află și mulți copii. Acești copii au nevoie de confort. Acești copii trebuie să continue să fie copii. Au nevoie să se joace, să învețe, să citească, să păstreze legătura cu pământul lor „, se arată în motivația Institutului Ucrainean de Carte. Acesta, cu sprijinul Federației Editorilor Europeni, speră să strângă fonduri suficiente pentru a tipări sute de mii de cărți pentru copiii Ucrainei aflați acum, în pribegie prin Europa.

Peter Kraus vom Cleff, președintele Federației Editorilor Europeni, și Ricardo Franco Levi, președinte al Asociației Editorilor Italieni, au declarat: „În aceste zile teribile ale invaziei ruse în Ucraina, prietenii și colegii noștri de la Institutul Ucrainean de Carte ne-au cerut să acordăm sprijin pentru strângerea de fonduri, astfel încât să putem continua să tipărim cărți în limba ucraineană și să le distribuim copiilor. Este clar că este de datoria noastră să ajutăm colegii editori din Ucraina și să facem tot posibilul ca micii ucraineni să aibă acces la cărți. Este important ca lumea cărții să dea dovadă de solidaritate. Cine poate, este rugat să doneze oricât pentru aceste cărți”. Preocuparea Institutului Ucrainean de Carte de a nu lăsa copiii ucraineni fără cultură este, desigur, una lăudabilă.