Femeie ajunsă la spital posibil, intoxicată cu fum

O femeie din Miercurea Ciuc a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă, vineri seara, posibil intoxicată cu fum, după ce a uitat mâncarea pe aragaz, iar casa i-a fost inundată cu fum, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita.

La faţa locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. La sosirea echipajelor de intervenţie, s-a constatat faptul că locuinţa era inundată cu fum din cauza mâncării uitate pe aragaz, iar o persoană a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate„, a precizat Biroul de presă al ISU Harghita.

Acesta este un al doilea astfel de caz înregistrat în această săptămână, după ce luni o femeie a fost găsită inconştientă într-un apartament din Miercurea Ciuc. Ea inhalase fum provenit de la mâncarea uitată pe aragaz şi a fost resuscitată cu succes de echipajele medicale sosite la faţa locului, fiind transportată ulterior la spital. 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

procuror gheorghe stanciu

Procurorul acuzat de favorizarea nașului într-o rețea de crimă organizată în...

Procurorul Gheorghe Stanciu, acuzat că ar fi favorizat nașul de botez al fiicei sale într-o presupusă rețea de crimă organizată specializată în înșelăciuni de...
Codul spagii la RAR Barlad, descifrat de DNA

Codul șpăgii la RAR Bârlad: „un metru – 50 euro”. Pentru...

Tribunalul Galați a pronunțat o primă sentință într-un proces disjuns din dosarul de corupție de la RAR Bârlad, condamnându-l la 1 ani și 4...