Femeie bătută și dezbrăcată în stradă de 8 bărbaţi după ce a încercat să apere o dansatoare

Publicat: 20 feb. 2026, 13:03, de Anamaria Ionel, în ACTUALITATE , ? cititori
Femeie bătută și dezbrăcată în stradă de 8 bărbaţi după ce a încercat să apere o dansatoare
Femeie bătută și dezbrăcată în stradă de 8 bărbaţi după ce a încercat să apere o dansatoare. Sursa foto: freepik.com

O noapte care ar fi trebuit să se încheie banal s-a transformat într-un episod de o violență extremă, petrecut în parcarea unui club din Cremona, Italia. Opt români, cu vârste între 24 și 36 de ani, au fost trimiși în judecată pentru vătămare corporală agravată și agresiune sexuală, după ce ar fi atacat o femeie de 32 de ani care încercase să ajute o dansatoare româncă.

Procesul urmează să înceapă pe 31 martie, iar victima s-a constituit parte civilă în dosar.

Tensiunile din club

Incidentul a avut loc în noaptea de 3 septembrie 2023. Potrivit informațiilor apărute în presa locală, femeia își petrecuse seara în club alături de două prietene. Spre dimineață, cele trei au decis să o conducă acasă pe una dintre dansatoare, recent sosită în oraș din România.

Conform declarației victimei, dansatoarea ar fi fost hărțuită de un grup de conaționali. La un moment dat, aceasta ar fi intrat într-o cameră privată cu unul dintre bărbați, însă ar fi plecat după ce i s-ar fi cerut să se dezbrace și să accepte atingeri.

Femeia de 32 de ani susține că grupul continua să deranjeze și alte dansatoare, comportându-se ca și cum ar controla localul, cheltuind sume importante de bani și chemând constant fete în separeu.

Temându-se că tânăra ar putea fi agresată după plecarea din club, femeia a insistat să o însoțească până acasă.

Femei bătute într-o parcare

În jurul orei 4.00, când cele trei femei se pregăteau să urce în mașină, unul dintre bărbați s-ar fi apropiat și ar fi vorbit în limba română cu dansatoarea. Aceasta i-ar fi cerut să plece.

Potrivit mărturiei victimei, în acel moment ar fi început agresiunea. Femeia ar fi fost apucată de glugă, trântită la pământ și târâtă printre mașini. Ulterior, ar fi fost înconjurată și lovită repetat cu pumnii și picioarele.

Agresorii i-ar fi rupt hainele, i-ar fi smuls tricoul și sutienul, iar apoi i-ar fi dat jos și blugii, lăsând-o dezbrăcată în stradă. Prietenele sale au încercat să intervină, însă una ar fi fost pălmuită, iar cealaltă împinsă pentru a fi împiedicată să ajungă la victimă.

Martorii prezenți ar fi asistat la scene fără să intervină, potrivit relatărilor, până la plecarea agresorilor.

Leziuni grave și dosar penal

Femeia a fost transportată la spital cu nasul fracturat și plină de sânge. Medicii au confirmat existența unor leziuni grave în urma bătăii.

Cei opt inculpați au fost trimiși în judecată pentru vătămare corporală agravată și agresiune sexuală, urmând ca instanța să analizeze probele și declarațiile din dosar în cadrul procesului programat pentru sfârșitul lunii martie.