A nins în Ierusalim, Cisiordania și în locurile sfinte (VIDEO)

Zăpada a acoperit joi şoselele din Israel, Cisiordania şi locurile sfinte din Ierusalim, după o rară furtună în această regiune, ai cărei locuitori nu sunt obişnuiţi să asiste la formarea unui strat gros de omăt.

După ninsorile abundente din Atena şi Istanbul, ca urmare a unei furtuni excepţionale formate deasupra estului Mării Mediterane, în Ierusalim au căzut primii fulgi de nea miercuri seară, spre bucuria copiilor, care au ieşit să se bată cu bulgări de zăpadă în Oraşul Vechi din Ierusalim, conform AFP. Joi dimineaţă, zăpada continua să acopere Oraşul Sfânt, unde viaţa se desfăşura într-un ritm lent.

Ce a spus serviciul meteo

Numeroase drumuri din nordul şi centrul Israelului erau în continuare blocate joi, la fel ca traficul rutier din Ierusalim, a anunţat poliţia israeliană. Plugurile de zăpadă au fost scoase pe străzi pentru îndepărtarea zăpezii, a precizat poliţia locală.

Potrivit serviciului meteorologic, un strat de 20 de centimetri de zăpadă s-a depus la Ierusalim, un mini-eveniment pentru locuitorii săi, neobişnuiţi să vadă un strat de zăpadă atât de mare. Deşi şcolile au fost închise în Ierusalim şi în nordul Israelului, temperaturile scăzute nu i-au împiedicat pe israelieni să iasă să admire zăpada care acoperea maşinile, trotuarele şi chiar locurile sfinte din Ierusalim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

Viață de nabab. 9.200 de euro, remunerația lunară a sindicalistului Anton...

Unul dintre cei mai vocali lideri de sindicat din învățământ, Anton Hadăr, abonat la emisiunile TV unde își dă cu părerea despre totul și...