Fermierul Barna Tanczos: Nu sunt de acord cu cei care spun să nu mâncăm carne de vită

Publicat: 15 mai 2022, 16:30, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Fermierul Barna Tanczos: Nu sunt de acord cu cei care spun să nu mâncăm carne de vită

Protejarea mediului va constitui o mare provocare pentru europeni în perioada următoare, mai ales că se anunță tot felul de restricții care ar putea să afecteze grav activitatea fermierilor. Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, le numește chiar extremiste, cum se întâmplă în cazul îngrășămintelor chimice, de exemplu, și cu care nu este de acord.

Aceeași poziție o are și în ceea ce privește curentul cu privire la renunțarea la consumul de vită ca măsură de protejare a mediului. Dincolo de faptul că recunoaște că îi place, Tanczos mărturisește că ar putea să-i fie afectată și afacerea de familie din comuna natală – Sâncrăieni din județul Harghita, unde deține o fermă de vaci de carne din rasa Limousine.

„Nu sunt de acord cu acele păreri care spun să eliminăm îngrăşămintele chimice din agricultură, pentru că am reduce foarte mult productivitatea, dar susţin agricultura de precizie unde putem să creştem foarte mult eficienţa. Nu sunt de acord cu cei care spun că nu ar trebui să mâncăm carne de vită. Dincolo de faptul că ferma mea, fermă de familie, ar avea o problemă destul de mare şi eu personal aş avea o problemă foarte mare pentru că îmi place foarte mult carnea de vită. Nu îmi plac abordările extremiste, dar raţional şi eficient trebuie să luptăm pentru reducerea emisiilor în domeniul agriculturii”, a declarat Barna Tanczos, la Conferinţa Naţională dedicată Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”.

Transporturile şi agricultura sunt domeniile care au cel mai mare impact asupra mediului: 25% transporturile, 25% agricultura, potrivit statisticilor UE, citate de ministru.

Clubul Fermierilor Români a organizat, marţi, Conferinţa Naţională dedicată Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, primul program major european care îşi propune să adreseze în mod creativ nevoia de a creşte atractivitatea pentru agricultură a noii generaţii.