Fermierul Dimitrie Muscă cere să fie oprit măcelul vacilor. Nu vedeți ce tragedie trăim?

Publicat: 25 nov. 2022, 16:00, de Victor Scarlat, în ACTUALITATE , ? cititori
Fermierul Dimitrie Muscă cere să fie oprit măcelul vacilor. Nu vedeți ce tragedie trăim?

Dimitrie Muscă, fondatorul Combinatului Agroindustrial Curtici, atrage încă o dată atenția cu privire la situația dezastruoasă în care se află sectorul de creștere a vacilor din România, zilnic fiind sacrificate 600 – 700 de vaci de lapte în trei abatoare din zona Moldovei, deoarece fermierii nu mai au furaje, iar, pe de altă parte, nici prețul la lapte nu le acoperă cheltuielile.

Dacă acest ritm se menține până în primăvară, atunci România chiar riscă să rămână fără efective de vaci.

“Există 24 de județe unde nu mai este lapte să se dea elevilor din școli. Au luat laptele din gura copiilor. Asta e o mare tragedie, iar în continuare până la sărbători, se vor sacrifica mii de vaci. La primăvară, le vom arată copiilor cum arată bovina pe ambalajul ciocolatei Milka sau în alte poze. Cerem oprirea măcelului vacilor!”, a declarat Dimitrie Muscă la Timișoara FoodSummit, potrivit Ziuadevest.

La acest moment, România își asigură din producția internă doar 30% din necesarul de lapte și produse lactate, restul reprezentând importuri, conform datelor din piață.

Cu grâul în hambare

Nu în ultimul rând, Dimitrie Muscă a vorbit despre problemele pe care le au fermierii români din cauza ofertei mari de grâu intrată în țară din Ucraina.

“Chiar dacă Putin lasă sau nu acest culoar maritim de la Odesa, la noi tot intră grâul din Ucraina pe cale rutieră, ferată sau maritimă. Marii traderi au luat produse ieftine de la ucrainieni, iar cele românești au rămas în hambare. Astfel, guvernul și-a băgat piciorul în agricultura locală. Iată cum ne poate duce la pomană”, a mai declarat fermierul arădean.

El, de exemplu, a reușit să vândă doar vreo 7.500 de tone grâu, când prețul era 1.700 lei tonă. Acum, nu mai vinde nimic, deoarece prețul a scăzut puternic și preferă să țină cerealele în hambar până piața își va reveni.

Din păcate, nici premisele pentru viitoare recoltă nu sunt foarte optimiste, pentru că fermierii nu-și permit să achiziționeze îngrășăminte la prețurile actuale și nici nu dispun de resurse financiare. Nici măcar pe despăgubirile la secetă promise de guvernanți nu pot să se bazeze.

“Nu vedeți că nu se dau subvențiile pentru porc și lapte? Nu vedeți ce tragedie trăim? Nu mai pot ei de agricultură românească. Cred că Guvernul României este incapabil să înțeleagă prin ce trec fermierii. Nu credeam că un ofițer al armatei române nu este și patriot să sară în ajutorul fermierilor români”, a mai declarat Muscă.