Festa della Liberazione în Italia

Publicat: 25 apr. 2022, 18:00, de Nina Marcu, în Internațional , ? cititori
Festa della Liberazione în Italia

Azi, pe 25 aprilie, Italia este în sărbătoare națională. Festa della Liberazione (Ziua Eliberării) este o sărbătoare italiană națională care comemorează sfârșitul ocupației naziste a Italiei.

În această zi, 25 aprilie, a anului 1945, orașele italiene Milano și Torino au fost eliberate, iar Comitetul Național de Eliberare din Italia Superioară a proclamat, prin convenție, victoria insurgenței italiene și întreaga țară a adoptat sărbătoarea ca pe o zi care marchează sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Italienii își sărbătoresc ziua aceasta, a eliberării, cu fanfare, concerte de muzică, festivaluri alimentare, mitinguri politice și alte adunări publice din toată țara. Și, cum e o sărbătoare publică și importantă, în multe sectoare și domenii oamenii au liber.

Deci, în multe instituții nu se lucrează. Dar, din punct de vedere turistic, ziua nu e pierdută, căci sunt organizate ceremonii, reconstituiri istorice și mai toate muzeele și siturile arheologice sunt deschise. În plus, italienii au organizat, de azi până la 1 mai, mini-tururi ale unor obiective istorice, culturale, sociale.