Festival însângerat lângă Valencia

Sâmbătă seară, la Festivalul Medusa din localitatea Cullera, aflată lângă Valencia, Spania, s-a întâmplat ceva ce nimeni n-ar dori să se întâmple ori să trăiască vreodată. Din cauza unui vânt extrem de puternic, s-a prăbușit scena.

În jurul ei, mai aproape, mai departe, ca la orice festival, multă lume. Au fost rănite 17 persoane și un tânăr în vârstă de 22 de ani a decedat pe loc. De cum s-a dezlănțuit vântul, s-a pornit confuzia și degringolada printre participanți. Fiecare s-a grăbit, a se citi s-a bulucit, să plece de la eveniment.

Ca să se adăpostească de rafalele acerbe. Sau, cine mai știe, ca să se salveze la propriu. Și, când s-a mai prăbușit și scena, deja s-a declanșat haosul în adevăratul sens al cuvântului. Căci, la festivalul cu pricina erau peste 50000 de oameni! Desigur că organizatorii au intrat în alertă.

Și au început să acționeze, cu ajutorul pompierilor chemați de urgență, ca să-i evacueze, cât s-a putut, în siguranță pe toți participanții la festival. Salvatorii au avut nevoie de 40 de minute pentru a-i scoate pe cei prezenți din zona rezervată pentru eveniment. De asemenea, toți răniții au fost trimiși cu ambulanțele la spital, pentru a primi îngrijiri medicale.

Organizatorii festivalului au anulat, oficial, abia câteva ore mai târziu, evenimentul. Ei au decretat ziua de 13 august una de doliu și de respect pentru persoanele afectate de cele întâmplate, trimițând, de asemenea, gânduri bune celor afectați de vremea nefavorabilă. Operațiunea de salvare a continuat până în dimineața zilei de duminică. Și, iată cum un eveniment care s-a vrut fericit și de distracție s-a transformat într-unul tragic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Un membru CA la societățile Primăriei Galați câștigă anual până la...

Dezbaterile coaliției guvernamentale pe tema reducerii cheltuielilor din sectorul bugetar readuc în actualitate faptul că aceleași partide, PSD și PNL, au dat undă verde...