Festivalul Național al Nesimțirii: magistrații nu renunță la niciun milimetru din șunculița personală

Parchetul Curții de Apel București – unul dintre vârfurile de lance ale sistemului judiciar – a ieșit la atac cu o declarație stupefiantă: solicită CSM să dea aviz negativ asupra legii privind pensiile speciale și chiar să sesizeze CCR pe motiv de „conflict constituțional”. Adică exact instituțiile care ar trebui să asigure echilibrul și respectul pentru lege se mobilizează acum pentru a apăra o singură cauză: păstrarea privilegiilor lor materiale.

Nu e prima oară când magistrații, cei care ar trebui să garanteze aplicarea dreptății, aleg să îmbrace hainele groase ale interesului personal. Dar acum protestul capătă forme greu de digerat: suspendarea activităților, blocarea accesului publicului, chiar și paralizarea urmăririi penale – toate doar pentru a apăra pensii care sfidează orice logică a echității sociale.

Greva privilegiilor

De ani buni, România trăiește cu sabia deasupra capului în privința pensiilor speciale. Magistrații sunt de departe cei mai răsfățați: pensionări la 48 de ani, venituri mai mari decât salariile în plată, indexări aberante. Reforma promisă de actualul guvern – ridicarea vârstei de pensionare, plafonarea la 70-75% din venitul net – nu e o tăiere arbitrară, ci o alinere la un minim de decență.

Răspunsul sistemului? O revoltă corporatistă, în care robă și ciocanul grefierului devin instrumente de presiune. Când parchetul unei Curți de Apel spune că suspendă activități esențiale pentru cetățeni până la „retragerea proiectului legislativ”, nu mai vorbim despre independența Justiției, ci despre șantaj instituțional.

Ipocrizia monumentală

Nimic nu trădează mai bine ipocrizia monumentală a Parchetului Curții de Apel București decât solicitarea lor ca CSM să dea „aviz negativ” pe legea pensiilor. De parcă exista, măcar teoretic, vreo șansă ca „adunarea supremă” a magistraturii să ridice mâna pentru un aviz pozitiv la tăierea privilegiilor lor. A cere un „nu” acolo unde „da”-ul este imposibil e o mascaradă: un joc de scenă menit să arate că sistemul își respectă procedurile, când de fapt totul e scris dinainte.

Este ca și cum hoțul prins asupra faptului ar cere el însuși procurorului să-l condamne… dar doar pentru furtul de idei, nu pentru sacul cu bani de pe umăr. Cererea Parchetului nu e decât o formalitate împopoțonată, un mod de a-și cosmetiza egoismul instituțional și de a poza în apărători ai „legalității”.

Pe scurt, magistrații își dau singuri teme de casă, își dau singuri notele și își fac singuri scut în fața schimbării. E ca un teatru absurd, dar jucat cu robe oficiale și cu morgă solemnă: „Am cerut aviz negativ, pentru că altfel riscam să ne trezim, Doamne ferește, cu un aviz pozitiv!”

„Conflict constituțional” sau conflict cu bunul-simț?

În logica protestatarilor, guvernul și parlamentul au încălcat Constituția pentru că au îndrăznit să propună modificarea unui statut. Adică puterea executivă și cea legislativă nu ar mai avea dreptul să legifereze, dacă legile îi ating pe magistrați.

Un asemenea argument este absurd: separarea puterilor nu înseamnă intangibilitatea unei caste. Puterea judecătorească nu poate fi deasupra legii, iar a invoca un conflict constituțional pentru a proteja pensii nesimțite e un abuz grosolan al conceptului de independență.

Greva împotriva poporului = greva șunculițelor zemoase

Toate cele 16 curți de apel au anunțat suspendarea activităților. Asta înseamnă întârzieri în dosare, blocaje în anchete, frustrări pentru justițiabilii obișnuiți. Cetățeanul de rând, care stă la cozi interminabile și așteaptă ani pentru o sentință, devine victima unui sistem care nu se mai luptă pentru dreptate, ci pentru rente.

De fapt, mesajul e clar: „Justiția e a noastră, nu a voastră. Dacă ne atingeți pensiile, vă paralizăm țara.” Este un șantaj la scară națională, pus în scenă de cei care ar trebui să fie ultimii gardieni ai legalității.

De ce e grav pentru România

Într-un moment în care guvernul forțează prin asumarea răspunderii un pachet de reforme vitale pentru echilibrul bugetar, exact „pachețelul” cu pensiile magistraților devine cel mai vulnerabil la CCR – adică la colegii lor de breaslă. Dacă această lege cade, întreaga narațiune a reformei se prăbușește.

Mai grav: încrederea publică în Justiție, și așa firavă, se duce la vale. Dacă magistrații arată că sunt gata să-și suspende misiunea fundamentală doar pentru a-și proteja avantajele financiare, ce mesaj transmit? Că dreptatea se vinde la tarabă, iar cine plătește – sau cine apără rentele – primește clemență.

Testul suprem al maturității instituționale

Ceea ce vedem azi nu e o simplă dispută tehnică despre vârste de pensionare. Este un test al maturității unui stat. Dacă guvernul cedează în fața șantajului, România rămâne captivă unui sistem juridic feudal, în care robe negre apără doar interese de grup. Dacă rezistă și duce legea la capăt, chiar și cu prețul unei confruntări directe cu CCR, va fi un pas dureros, dar necesar spre normalitate.

Magistrații au dreptul să ceară respect. Dar când respectul se traduce prin super-pensii și presiune instituțională, nu mai vorbim despre independență, ci despre o oligarhie robită de propriul apetit.

Și-atunci, prieteni dragi, despre ce fel de Reformă vorbim?