FIFA și UEFA suspendă cluburile și echipele naționale din Rusia din toate competițiile

Publicat: 28 feb. 2022, 20:17, de Puterea.ro, în SPORT , ? cititori
FIFA și UEFA suspendă cluburile și echipele naționale din Rusia din toate competițiile

Federația Română de Fotbal a anunțat, pe site-ul oficial, că Rusia, exclusă de la Cupa Mondială din Qatar. Naționala Rusiei urma să joace un meci de baraj pe 24 martie împotriva reprezentativei Poloniei.

În urma deciziilor inițiale adoptate de Consiliul FIFA și de Comitetul Executiv al UEFA, care prevedeau adoptarea unor măsuri suplimentare, FIFA și UEFA au decis astăzi, împreună, ca toate echipele ruse, fie echipe reprezentative naționale, fie echipe de club, să fie suspendate de la participarea în competițiile FIFA și UEFA până la noi reglementări.

Aceste decizii au fost adoptate astăzi de Consiliul FIFA și de Comitetul Executiv al UEFA, respectiv cele mai înalte organe de decizie ale ambelor instituții în astfel de probleme urgente.

Fotbalul este unit în deplină solidaritate cu toți oamenii afectați din Ucraina. Ambii președinți, FIFA și UEFA, speră că situația din Ucraina se va îmbunătăți semnificativ și rapid, astfel încât fotbalul să poată fi din nou un vector de unitate și pace între oameni.

UEFA a rupt parteneriatul cu Gazprom

O altă decizie anunțată astăzi, cu efect imediat, este faptul că UEFA a hotărât să încheie parteneriatul cu Gazprom în toate competițiile. Decizia a intrat deja în vigoare și acoperă toate acordurile existente, inclusiv UEFA Champions League, competițiile UEFA la echipele naționale și UEFA EURO 2024.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a participat la ședința online din această seară în calitate de membru al Consiliul FIFA, rol care îi oferă și statutul de membru în Comitetul Executiv UEFA.