Fifor scoate sabia pentru pensiile militare: ”Ticăloșie politică!” sau doar ipocrizie?

Fostul ministru al Apărării sare în apărarea pensiilor de serviciu, condamnând „dublul discurs” al actualului guvern. Dar uită să spună câți dintre „eroi” n-au ieșit niciodată din birou.

În principiu, suntem de acord!

Inteligența publică a înțeles demult că în România nu uniforma te face erou, ci traseul – iar în cazul pensiilor militare, traseul a fost adesea de la popotă la pensie, fără nicio misiune externă, fără niciun risc, doar cu niște grade primite din pix și un salariu rotunjit cu sporuri de stat-narcoman.

Așa că atunci când Mihai Fifor vine să ne certe că „pensiile militare nu sunt pensii speciale”, o face dintr-o poziție perfect validă – dar pentru un segment mult mai mic decât cel pe care-l apără cu patos.

Da, domnule Fifor, dar despre care militari vorbim?

E ușor să te urci pe baricada demnității uniformei și să strigi „Ticăloșie politică!”, dar e greu să te uiți în spatele cifrelor reale. Câți dintre beneficiarii pensiilor militare actuale au făcut parte din misiuni NATO, au văzut vreodată Afganistanul sau au făcut instructie reală, în condiții de stres operațional?

Să nu uităm că în România avem zeci de mii de foști militari care au ieșit la pensie la 45 de ani, după o viață petrecută între registrul de intrări și lada de cartofi. Oameni care au schimbat niște ștampile, au avut șefi civili și n-au auzit vreodată șuierul unui glonț. Asta nu-i face oameni răi – dar îi face beneficiari discutabili ai unei categorii de „pensie de serviciu”.

Dacă pensiile acelea nu sunt speciale, atunci ce sunt? Normale? Meritate? De ce le-ar primi, într-un stat normal, un plutonier-adjunct care a coordonat logistica de la Ciorogârla timp de 20 de ani, fără nicio performanță notabilă, fără stres operațional și fără vreo contribuție majoră la siguranța națională?

NATO, dar cu improvizație românească

Mihai Fifor invocă modelul NATO. Corect. Dar uită să spună că în toate țările cu adevărat serioase din NATO, pensiile militare sunt rezervate militarilor profesioniști activi, care au parcurs cariere reale, în teatre de luptă, sau în condiții de risc major. Nu celor care s-au „încadrat” într-o unitate și au bifat prezența ca la buletinul de vot.

În plus, în majoritatea acestor țări, sistemul de pensii este sustenabil, iar pensia de serviciu vine în completarea unei contribuții reale. La noi, în schimb, avem o rețea de privilegiați – oameni care nu au contribuit proporțional, dar primesc pensii uriașe, pe baza unui sistem paralel, plin de derogări și excepții.

Popota, ciorapii și pensia

Știm, e o caricatură, dar una din păcate exactă: soldatul român de birou, care a bifat toată viața statul major local, a participat la parade de 1 Decembrie și s-a ocupat, poate, de „problemele de protocol” – adică a supervizat meniul de la popotă, a verificat rezervările pentru vila de protocol, a adus florile la soțiile coloneilor. La final, iese la pensie cu 8.000 de lei.

Unde mai pui că această pensie vine la 45–50 de ani, iar omul mai prinde un post de consilier pe lângă un primar sau se angajează la o instituție de stat în paralel. A doua pensie vine în jurul vârstei de 60. Dacă e isteț, mai încheie și niște contracte de consultanță sau se ocupă de o asociație de veterani unde banii publici circulă fără probleme.

Asta nu e exagerare. Este modelul de succes al pensiei militaro-birocratice românești.

Problema de fond: statul își protejează servitorii loiali, nu pe cei merituoși

România e plină de categorii bugetare care și-au transformat jobul în rentă. Militarii, magistrații, angajații SRI, STS, MAI, toate categoriile „speciale” au găsit portițele perfecte pentru a-și securiza un viitor financiar net superior celor care muncesc 35 de ani în privat, plătesc taxe reale și primesc pensie de 2.000 de lei.

Problema nu e că un general care a fost în teatre de luptă ia o pensie consistentă. Problema e că toate aceste categorii s-au întins ca râia, profitând de un sistem lax, construit pe complicități, unde nu performanța, ci fidelitatea față de sistem îți aduce pensia de lux.

Ce nu spune Fifor: dacă vrei echitate, începe cu trierea beneficiarilor

Militarii activi, care își riscă viața în misiuni reale, trebuie protejați. Este o obligație a statului. Dar cei care au folosit uniforma doar ca pretext pentru privilegii ar trebui trecuți pe contribuții reale, pe principiul echității fiscale și morale.

Statul nu mai are bani. Guvernul Bolojan vrea reformă. Populația e în prag de sărăcie. Iar în tot acest context, domnul Fifor țipă că militarii trebuie lăsați în pace. Îi dăm dreptate – doar că trebuie să precizăm care militari.

Și ce zicem de „doamna colonel contabilă”?

Să nu uităm eternul personaj din instituțiile militare românești: contabila-șef colonel, care nu a ieșit niciodată din clădirea regimentului, dar are pensie specială. Sau ofițerii care au fost „cadre didactice” în instituții militare, unde au predat PowerPointuri despre „securitate regională” și „strategie operațională” unor promoții care oricum aveau locuri de muncă asigurate.

Acești oameni primesc exact același tip de pensie ca și cei care au fost pe front. Asta nu e echitate. Asta e impostură legalizată.

Nu puneți epoleții în aceeași oală. Nu au aceeași aromă.

Mihai Fifor încearcă să construiască o retorică patriotică în jurul pensiilor militare, dar uită că nu toți cei care poartă uniformă au fost vreodată în linia întâi. Avem nevoie de o reformă sinceră, nu de declarații cu iz de campanie. Iar dacă vrem cu adevărat să ne respectăm militarii, să-i respectăm pe cei care chiar au fost acolo – în Kandahar, în Irak, în Balcani, în teatre reale.

Restul – cu tot respectul – să stea la coadă, să contribuie și să-și primească pensia ca toată lumea. Așa e corect. Așa e democratic. Așa e cinstit.

Iată declarația integrală a lui Mihai Fifor, așa cum a fost formulată public:

Mihai Fifor (PSD):

„Ca fost ministru al Apărării Naţionale, spun clar şi răspicat: pensiile militare nu sunt pensii speciale. Să le tratezi ca atare e o ticăloşie politică. Reformaţi ce vreţi, dar lăsaţi militarii în pace!

În toate ţările NATO, militarii beneficiază de pensii de serviciu în acord cu riscurile asumate, interdicţiile profesionale şi regimul special al carierei militare. În România, unii încearcă însă să arunce această realitate în derizoriu, numind în mod abuziv ‘pensii speciale’ ceea ce este, de fapt, o compensaţie legală pentru o viaţă trăită în slujba naţiunii.

Şi, ce să vezi, chiar ministrul Ionuţ Moşteanu cerea, când era în opoziţie, desfiinţarea pensiilor speciale – inclusiv a pensiei lui Nicolae Ciucă. Astăzi, de dincolo de poarta ministerului, nu mai vrea desfiinţare, ci reformă ‘graduală, până în 2035’. Aici nu mai e vorba de argumente – unele sunt chiar valabile. E vorba de dublu discurs, cel puţin.”

„PSD a spus-o clar şi a dovedit prin vot, ori de câte ori a fost nevoie, că este pentru tăierea privilegiilor nemeritate, pentru eliminarea sinecurilor, dar nu va accepta vreodată ca militarii să fie puşi la zid, doar pentru ca unii să bifeze puncte la impresia artistică.”

„În schimb, adevăratele pensii speciale – cele nesusţinute de contribuţii reale – trebuie eliminate urgent. PSD a votat, de fiecare dată, în favoarea tăierii pensiilor speciale. Am spus constant: dacă Guvernul Bolojan cere eforturi românilor obişnuiţi, atunci e de neacceptat ca unele categorii să rămână în afara reformei. Iată de ce, solicităm premierului: să transmită de urgenţă în Parlament proiectul privind eliminarea pensiilor speciale, să vină cât mai repede cu toate actele din ‘Pachetul 2’ privind tăierea privilegiilor din companiile de stat şi din sistemul public, tăiere pe care o susţinem necondiţionat.”

„Închei cum am început: ca fost ministru al Apărării, refuz să accept ca militarii români să fie folosiţi ca ţap ispăşitor pentru eşecul unor reforme ratate. România are nevoie de echitate, dar şi de respect.”

„Cine nu înţelege diferenţa dintre o pensie militară de serviciu şi un privilegiu necuvenit, fie nu cunoaşte cum funcţionează un stat democratic, membru al NATO, fie îl dispreţuieşte profund.”

Nea Mihai, n-ai zis rău. Dar e o chestiune care merită mai mult discernământ.