Filosoful Mihail Șora protestează după ce Editura Academiei îl publică pe „turnătorul cu ifose de intelectual” Dan Voiculescu

Filosoful Mihail Șora a lansat un amplu protest la adresa Editurii Academiei Române după ce aceasta i-a publicat lui Dan Voiculescu tratatul „Umanismul pragmatic”.

Aflu că Editura Academiei Române îl publică pe Dan Voiculescu, turnătorul cu ifose de intelectual ale cărui fapte de corupție (pentru care a fost condamnat penal) și poluări din spațiul mediatic, prin mercenarii angajați la trustul său, sunt îndeajuns de cunoscute oricărui om onest, cu mintea clară, pentru a nu putea fi nici minimizate, nici trecute cu vederea.

Cum a ajuns un asemenea personaj să-și pună numele Academiei pe copertă? Prin ce complicități, legături subterane, transfer de fonduri (căci, în mod probabil, au fost cumpărate niște „indulgențe“ acolo)?

Nu sunt adeptul generalizărilor isterice, al vinovăției colective, al anatemei aruncate la întâmplare, peste o întreagă instituție. Uscături există pretutindeni și nu razi de pe fața pământului o pădure pentru câteva crengi care zac pe jos, putrede”, a postat Șora pe Facebook.

Acesta face distincție între Academia Română și Editura Academiei Române, ca două entități separate, cu aparat administrativ propriu, dar spune că „nu poți publica orice, în orice formă, și nici pe oricine în editura care poartă numele Academiei, oricâtă autonomie ar avea această editură față de instanța tutelară. Este simplu și curent în orice țară care își respectă cărturarii și pune preț pe mințile lor. Publicarea lui Dan Voiculescu la Editura Academiei reprezintă o insultă nu doar pentru abstracția numită „instituție“, cu siglă și ISBN, ci tocmai pentru oamenii care gândesc ai României, fie că sunt academicieni sau nu”.

Șora susține că prima măsură pe care ar lua-o dacă i-ar sta în putere ar fi să destituie persoana care se află în spatele acestei „abominații”, respectiv cel care și-a dat acordul pentru publicare.

Pentru că trăim într-o democrație, Dan Voiculescu este liber, firește, să-și publice scrierile, însă Editura Academiei nu are libertatea de a-și macula numele și portofoliul cu un asemenea „autor“, mai spune Șora.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Nicolae Ciucă spune că a anticipat izbucnirea războiului din Ucraina: Nu foarte mulți au crezut!

Nicolae Ciucă spune că a anticipat izbucnirea războiului din Ucraina: Nu...

Nicolae Ciucă, liderul PNL, a făcut declarații surprinzătoare. Acesta a prevăzut începerea războiului din Ucraina, subliniind că puțini lideri au crezut posibil acest scenariu. Nicolae...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...