Finanțări pentru evenimente nupțiale sau educație

Publicat: 08 nov. 2023, 16:30, de Daria Diaconeasa, în ACTUALITATE , ? cititori
Finanțări pentru evenimente nupțiale sau educație

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse informează că, începând cu 1 noiembrie 2023, vor fi lansate programele naționale de finanțare cu garanția statului și dobândă subvenționată denumite „StudentInvest” și „FamilyStart”.

Programele „Family Start” și „Student Invest” sunt disponibile până la sfârșitul anului, iar resursele sunt limitate. Programul „Family Start” este destinat celor care au o familie sau doresc să își întemeieze una. Aceștia trebuie să se încadreze în intervalul de vârstă între 18 și 45 de ani și pot împrumuta până la 150.000 de lei, echivalentul a aproximativ 30.000 de euro, pe o perioadă de cel mult 10 ani. O singură condiție este impusă: venitul net pe membru de familie trebuie să fie sub 6.000 de lei, sau 7.500 de lei în cazul familiilor monoparentale.

Participanții la acest program trebuie să prezinte documente care să ateste destinația banilor, existând o listă a cheltuielilor eligibile. Acestea pot include organizarea nunții, costurile creșei, grădiniței sau școlii pentru copil, achiziționarea unei mașini, renovarea locuinței sau chiar un avans pentru o locuință nouă. De asemenea, banii pot fi utilizați pentru a rambursa anticipat un credit ipotecar mai vechi.

Al doilea program este dedicat persoanelor cu vârsta de până la 40 de ani, care sunt înscriși la o universitate. Aceștia pot solicita împrumuturi de până la 75.000 de lei, tot pe o perioadă de 10 ani. În acest caz, statul acoperă integral dobânda, astfel că beneficiarul nu va plăti nicio sumă în plus. Printre cheltuielile eligibile se numără taxele de studii, chirie, tratamente medicale diverse și, de asemenea, un avans pentru o locuință nouă.

Ambele programe pot fi accesate până la sfârșitul anului, însă există un plafon de 250 de milioane de lei pentru fiecare dintre ele.