Florentino Perez susține în continuare Super Liga europeană la fotbal

Publicat: 24 apr. 2021, 22:00, de Răzvan Zamfir, în SPORT , ? cititori
Florentino Perez susține în continuare Super Liga europeană la fotbal

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, iniţiatorul proiectului Super Ligii europene de fotbal, susţine în continuare demersul afirmând că el este necesar în condiţiile în care fotbalul este grav avariat şi precizează că nu va fi cu circuit închis, scrie DPA.

Super Liga nu merge împotriva competiţiilor interne şi obiectivul este să ne asigurăm că sunt disponibili mai mulţi bani pentru toate secţiile de fotbal. Conceptul este de a genera mai mult interes pentru meciuri. Nu cred că schimbările pe care le-a făcut UEFA sunt răspunsul bun la problemele fotbalului deoarece nu se îmbunătăţeşte nimic. De asemenea, nu putem aştepta până în 2024. Poate că soluţia ar fi ca primele patru echipe din ligile participante să fie prezente la competiţie. Nu ştiu, dar trebuie făcut ceva pentru că tinerii de astăzi, cei între 14 şi 24 de ani, abandonează fotbalul pentru că îl consideră plictisitor în comparaţie cu alte forme de divertisment pe care le preferă”, a spus Perez.

El a adăugat: că există patru miliarde de fani ai fotbalului în toată lumea şi jumătate dintre ei sunt fani ai cluburilor din Super Ligă.

„Fotbalul este singurul sport global. Să analizăm datele: un raport recent al KPMG arată că în primele trei luni ale pandemiei, în sezonul trecut, cele 12 cluburi din Super Ligă au raportat pierderi de 650 de milioane de euro (786 de milioane dolari). Până la sfârşitul acestui sezon, cu pandemia încă în desfăşurare, pierderile vor fi cuprinse între 2.000 şi 2.500 de milioane de euro. Clubul francez Bordeaux a intrat recent în administraţie specială. Fie facem ceva, fie tot mai multe cluburi vor ajunge în această situaţie”, continuă acesta.

Cluburile care au rămas implicate în proiectul Super Ligii riscă să fie excluse în viitor din competiţiile organizate de UEFA, a ameninţat vineri din nou preşedintele forului fotbalistic european, Aleksander Ceferin.