Florin Cîţu: Multumesc Electric Castle, organizare impecabilă! Ne vedem la anu’

Premierul Florin Cîţu a transmis un mesaj după participarea la Electric Castle. Șeful Executivului a mulțumit echipei pentru organizarea „impecabilă”. El a anunțat că va participa și anul viitor la acest eveniment.

”Multumesc Electric Castle, organizare impecabilă! Ne vedem la anu”, afirmă Florin Cîţu, într-un mesaj video postat pe reţelele de socializare. 

De asemenea, premierul i-a mulţumit şi primarului Emil Boc pentru cele ”câteva ore fantastice” petrecute la Cluj:

”Mulţumsc Cluj, am avut câteva ore fantastice aici! Mulţumesc domnului primar Boc. Nu am avut în plan aest lucru, dar aşa s-a potrivit şi a fost chiar foarte frumos. Mulţumesc, mă mai întorc la Cluj”.

Alături de premierul Florin Cîţu s-a aflat, în cel de-la doilea Story, şi primarul Emil Boc care l-a însoţit la Electric Castle.

”Mulţam fain”, a transmis primarul.

Premierul Florin Cîţu a fost prezent la festivalul Electric Castle, care are loc în această perioadă la Cluj-Napoca.

Electric Castle are loc între 6 şi 15 august în peste 20 de locuri din Bonţida şi Cluj-Napoca. Cei 250 de artişti care au confirmat vin din 23 de ţări, de pe trei continente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

După ce a „încasat” 13 ani de închisoare, celebrul Mihail Boldea...

Mihail Boldea a redevenit avocat. Vă aduceți aminte, desigur, de Mihail Boldea, fostul deputat PDL urmărit internațional după ce a fugit din țară, pe...

Se întâmplă în această noapte: Ceremonia de repatriere a ultimului detaşament...

Ceremonia de repatriere a ultimului detaşament românesc din teatrul de operaţii Afganistan va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 01.30,...