Focar de coronavirus la o fabrică auto din Brăila cu peste 3.500 de angajați

O fabrică de componente auto din Brăila, unde lucrează peste 3.400 de angajați, a devenit focar de coronavirus, după ce au fost descoperite 15 cazuri de infectare în rîndul personalului.

Prefectul de Brăila, Cătălin Boboc, susține că angajatorul a luat măsuri pentru reducerea riscului infectării în râdnul angajaților, dar nu va închide compania, având în vedere că are comenzi cu termene stricte de predare a lucrărilor.

Nu este primul caz de acest gen din Brăila. O fabrică de confecții cu tradiție, unde lucrează 500 de oameni, s-a închis săptămâna aceasta fiindcă 42 de salariați au fost confirmați cu noul coronavirus.

„În judeţul Brăila, un operator economic cu 476 de angajaţi a fost nevoit să întrerupă activitatea pentru că 42 de salariaţi au fost diagnosticaţi pozitiv COVID-19, iar restul au primit de la DSP recomandarea de izolare voluntară, pe care o respectă pentru protecţia lor şi a celor apropiaţi. Pentru că orice afacere contează şi orice loc de muncă trebuie apărat, am analizat împreună cu conducerea companiei măsurile care pot fi luate pentru atenuarea impactului financiar şi social al opririi temporare a activităţii”, a declarat prefectul Cătălin Boboc, conform Agerpres.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

România acordă 2,25 miliarde lei pentru investiții majore în industriile tradiționale

Guvernul României a luat o decizie crucială pentru susținerea industriei naționale prin alocarea unei finanțări substanțiale în valoare de 2,25 miliarde lei destinate investițiilor...

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință...

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...