Focar de COVID-19 la Primăria Galaţi: Patru angajați, infectați

Publicat: 24 sept. 2020, 15:51, de Mădălina Bălăceanu, în COVID 19
Focar de COVID-19 la Primăria Galaţi: Patru angajați, infectați

Direcția de Sănătate Publică Galați a declarant focar de coronavirus la Primăria municipiului Galați, după ce patru angajați au fost confirmați cu Covid-19.

Potrivit autorităților, patru angajați ai Primăriei au fost confirmați cu coronavirus. Aceștia ar fi mers recent într-o locație, cu un microbuz în interes de serviciu. Ulterior au venit și confirmarile.

Direcţia de Sănătate Publică Galaţi urmează să efectueze ancheta epidemiologică şi să stabilească măsuri la nivelul Primăriei Galaţi, conform News.ro.

În judeţul Galaţi, joi, a fost raportat un val de îmbolnăviri, fiind anunţate 83 de cazuri noi de COVID-19, în 24 de ore. 21 de cazuri sunt de la o fabrică de confecţii din localitatea Vînători, unde de asemenea a fost declarat focar de coronavirus Judeţul Galaţi a ajuns la 4003 cazuri de coronavirus, de la debutul pandemiei.