„Folii cu bule” de ultimă generaţie: invenţia MIT care transformă aerul arid în apă potabilă
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/apa-UoX9aRza9ZTwtqsMEMFDgZ-970-80.webp)
Cum ar fi să umpli cu apă un pahar, într-o după-amiază caniculară, fără niciun robinet ori panou solar, ci doar cu ajutorul unei folii asemănătoare cu banala „bubble-wrap”? Un grup de cercetători de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) a demonstrat că acest scenariu este mai realist decât pare: ei au creat un dispozitiv pasiv de captare a apei din atmosferă capabil să producă apă potabilă în unele dintre cele mai uscate locuri de pe planetă, inclusiv în Valea Morții, unde temperaturile depășesc frecvent 50 °C.
MIT a reuşit să facă apă din aer
La baza prototipului se află o tehnică numită răcire radiativă. Live Science scrie că, în esenţă, orice suprafaţă caldă emite radiaţie infraroşie. Dacă este proiectată să „trimită” căldura direct în spaţiu, evitând atmosfera, acea suprafaţă poate atinge temperaturi sub cele ale aerului ambiant. Echipa MIT a depus un strat subţire, lucios, de material răcitor pe o placă de aluminiu, iar deasupra a montat un înveliş de polietilenă cu bule – similar cu ambalajele clasice, dar optimizat pentru a lăsa trecerea radiaţiei termice.
„Bulele” îndeplinesc două funcţii esenţiale, a explicat dr. Raphael Kay, autor principal al studiului: izolează termic stratul superior, reducând absorbţia căldurii solare, şi permit radiaţiei în bandă îngustă de 8–13 micrometri să se „scurgă” spre cer, unde se disipă fără a fi absorbită de vaporii de apă sau CO₂. Rezultatul: suprafaţa de colectare se răceşte chiar şi cu 10 °C sub temperatura aerului din jur, ceea ce este suficient pentru ca vaporii atmosferici să condenseze pe o lamelă metalică plasată dedesubt.
În condiţii de cameră climatică, un modul de doar 10×10 cm a produs constant 1,2 litri de apă pe metru pătrat pe zi, fără niciun aport energetic extern. Mai impresionant este însă experimentul realizat în Valea Morţii, la Badwater Basin, unde umiditatea relativă scade uneori sub 10 %. Chiar şi acolo, prototipul de dimensiunea unei coli A4 a reuşit să condenseze circa 0,3 litri pe metru pătrat într-o singură zi toridă.
„A fost momentul în care am ştiut că principiul nostru poate funcţiona oriunde pe glob”, a declarat prof. Evelyn Wang, coordonatoarea proiectului. Ea a subliniat că performanţa din deşert ar putea fi dublată prin optimizarea fluxului de aer şi prin adăugarea unor suprafeţe hidrofobe care să colecteze picăturile mai eficient.
De ce este importantă tehnologia
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, peste două miliarde de oameni trăiesc în regiuni cu stres hidric sever. Metodele tradiționale de desalinizare sau deforare a puţurilor implică infrastructură scumpă şi consum mare de energie. Tehnologiile pasive de captare a apei din aer – în special cele care nu depind de umiditate ridicată – pot completa aceste surse în sate izolate, tabere de refugiaţi sau în agricultură la scară mică.
„Nu promitem râuri din nisip”, recunoaște dr. Kay, „dar oferim un sistem ieftin, modular şi 100 % off-grid, capabil să livreze câţiva litri zilnic, suficienţi pentru necesităţile de bază ale unei familii.”
Echipa MIT lucrează la scalarea dispozitivului: prin laminarea unor role de folie cu bule pe panouri de un metru pătrat, costurile ar putea scădea sub 5 USD/m², estimează cercetătorii. De asemenea, se testează materiale biodegradabile şi metode de auto-curăţare pentru a preveni colmatarea de praf.