Foreign Policy: Rusia aplică în Ucraina manualul folosit deja în Georgia

Publicat: 23 feb. 2022, 22:00, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Foreign Policy: Rusia aplică în Ucraina manualul folosit deja în Georgia

Foreign Policy sesizează că Rusia aplică în Ucraina manualul folosit deja în Georgia: „falsa declarare a retragerii militare, urmată de recunoașterea regiunilor separatiste, este o strategie testată a Kremlinului”.

Dar, „spre deosebire de războiul din Georgia din 2008 și anexarea Crimeii în 2014, Occidentul pare acum să fi admis costurile conciliatorismului, evitând deocamdată să cadă în capcana Rusiei”.

De altfel, publicația ucraineană Korrespondent arată că „în deciziile de recunoaştere a «independenței» republicilor separatiste din Ucraina, Rusia a copiat literalmente conţinutul decretelor din 2008 privind recunoaşterea «independenţei» teritoriilor separatiste din Georgia – Abhazia şi Osetia de Sud”.