Fost pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceauşescu, scos la vânzare. Câţi bani se cer
Unul dintre cele mai izolate și spectaculoase domenii construite în perioada regimului Ceaușescu este scos oficial la vânzare. Hadar Chalet, fost pavilion de vânătoare al dictatorului, complet restaurat și transformat în proprietate de lux, este listat de Romania Sotheby’s International Realty la prețul de 995.000 de euro.
Situată în mijlocul pădurilor din Gura Siriului, județul Buzău, proprietatea se află la aproximativ o oră de Brașov și impresionează atât prin istoria sa discretă, cât și prin autonomia aproape totală de care dispune.
Proprietate cu istorie, ascunsă în natură
Construit în 1985 ca parte a rețelei de pavilioane de vânătoare utilizate de Nicolae Ceaușescu, domeniul a fost timp de decenii o locație izolată, greu accesibilă și puțin cunoscută publicului. Accesul se face și astăzi pe un drum forestier de aproximativ 4 kilometri, practicabil în orice anotimp, ceea ce sporește senzația de retragere completă în natură.
Proprietatea se întinde pe un teren generos de 41.198 mp, cu o suprafață construită de 1.821 mp. În ultimele decenii, întreg ansamblul a fost supus unui amplu proces de restaurare și modernizare, păstrând totodată detalii arhitecturale care reflectă originea sa istorică.
Total autonomă: apă, energie și încălzire proprii
Un aspect care diferențiază Hadar Chalet de majoritatea proprietăților similare este gradul ridicat de autonomie. Ansamblul funcționează independent de rețelele publice de utilități, având propriile surse de alimentare cu apă, sisteme de energie electrică și soluții de încălzire adaptate oricărui sezon.
Această independență tehnică, rar întâlnită în România, conferă confort permanent, intimitate și siguranță, făcând domeniul atractiv atât pentru rezidență privată, cât și pentru investiții turistice.
Transformare în proprietate de lux pentru evenimente exclusiviste
Reședința principală este împărțită pe mai multe niveluri și dispune de 8 camere duble, 2 junior suite, 3 suite deluxe și un penthouse, toate cu băi proprii. Spațiile interioare includ zone de relaxare, săli de dining, bucătărie profesională, sală de jocuri, recepție și o sală de conferințe destinată evenimentelor corporate.
După introducerea în circuitul evenimentelor private, Hadar Chalet a găzduit peste 250 de nunți și numeroase experiențe exclusive, fiind considerată o destinație premium pentru cupluri și companii care caută discreție și peisaje spectaculoase.
Piscină, tenis iluminat și heliport informal
Domeniul oferă facilități multiple, specifice resorturilor de nivel internațional: piscină exterioară, teren de tenis iluminat nocturn, grădină zen, zonă de fitness, foișor, terase panoramice și locuri de joacă pentru copii.
Accesul cu elicopterul este posibil pe o zonă special amenajată din proprietate, ceea ce permite sosirea rapidă din orașe precum București, Brașov sau Sibiu. Tot pe domeniu se află și un hambar modernizat, utilizat pentru evenimente festive sau întâlniri private.
Romania Sotheby’s International Realty este singura companie de consultanță imobiliară din România specializată în promovarea și tranzacționarea proprietăților istorice și artistice, parte a patrimoniului identitar românesc: palate, castele, conace și vile vechi de secole. Compania are o abordare 360 în tranzacționarea proprietăților, oferind servicii de evaluare, documentare, consultanță, promovare și beneficiind de know-how în resurse de finanțare, cadru legislativ, restaurare șamd. Romania Sotheby’s International Realty operează atât la nivel național, având sediul central la București și o rețea de colaboratori în toată țară, cât și la nivel internațional, ca parte a rețelei Sotheby’s International Realty.