Foști șefi ai Centrului Naţional al Cinematografiei, trimiși în judecată de procurorii anticorupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Eugen Șerbănescu, fostul director general al CNC, Carmen Gabriela Stejăroiu, fostul director economic, și Gabriela Dincă, angajat al Serviciului Fond Cinematografic.

Foștii șefi ai Centrului Național al Cinematografiei au fost trimiși în judecată fiind acuzați de comiterea a 88 de infracțiuni de abuz în serviciu.

În rechizitoriul întocmit de magitrați se arată că, timp de 10 ani, 2006 – 2016, cei trei și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu cu ocazia încheierii a 84 contracte în cadrul cărora Centrul Național al Cinematografiei ar fi plătit suma de 51 de milioane de lei. Ei au ajutat nouă producători de film care nu mai aveau dreptul legal de a obține finanțare din partea CNC.

„Practic, producători de film, ar fi permis ca să beneficieze de noi credite directe sau finanțări nerambursabile din partea C.N.C.”, deși cei care făceau filme nu își respectaseră obligațiile rezultate din contracte, mai spun achetatorii în rechizitoriu. CNC s-a constituit parte civilă cu suma de 46.785.781 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale...

Deși îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru a obține tichetele sociale de 250 lei, sunt în continuare mulți români care susțin că nu au intrat...

EXCLUSIV: Baza de date a OMS dezvăluie dezastrul. Aproape 5.000.000 de...

Deşi autorităţile de la Bucureşti, şi nu numai, tac în privinţa existenţei unei multitudini de reacţii adverse generate de vaccinurile COVID -19, datele statistice...