Fostul ambasador Valeriu Arteni, primul român care primește titlul de cetățean de onoare al orașului Hanoi

Fostul ambasador al României în Vietnam, Valeriu Arteni, a primit recent titlul de cetățean de onoare al capitalei Hanoi, pentru contribuțiile sale la dezvoltarea capitalei R.S. Vietnam, fiind primul cetățean român care se bucură de această onoare.

Ceremonia de decernare a titlului onorific a fost condusă de Președinte Comitetului municipal al Poporului din Hanoi, Nguyen Duc Chung, care a salutat eforturile neobosite depuse de Arteni, timp de 25 de ani. Fostul ambasador a studiat și a trăit în Vietnam timp de 25 de ani, promovând neîntrerupt prietenia și relațiile bilaterale, culturale între Hanoi și București, în special, și între Vietnam și România în ansamblu.

„Hanoi și locuitorii săi vor aprecia întotdeauna munca dlui Arteni. Îmi exprim totodată speranța că distincția aceasta va fi o sursă de încurajare pentru ca diplomatul român să contribuie și în viitor la strângerea relațiilor dintre cele două națiuni”, a sbliniat oficialul de la Hanoi.

La rândul său, fostul ambasador român Valeriu Arteni a descris Vietnamul ca fiind „a doua casă a sa”, afirmând că „va face tot posibilul pentru a stimula cooperarea dintre Vietnam și România, Hanoi și București”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...