Fostul cancelar german Gerhard Schröder dă în judecată parlamentul pentru revocarea unor privilegii

Fostul cancelar german Gerhard Schröder dă în judecată parlamentul ţării sale în încercarea de a i se restabili privilegiile speciale ce i-au fost retrase în luna mai, a declarat avocatul său pentru dpa vineri.

În procesul intentat la Curtea Administrativă din Berlin, Gerhard Schröder (78 de ani) cere să i se restituie un birou parlamentar, a declarat avocatul său din Hanovra, Michael Nagel.

Comisia parlamentară pentru buget a decis în mai că Schröder – ţinta de mult timp a unor critici acerbe în Germania pentru legăturile sale cu Rusia – trebuie să renunţe la dreptul său la un birou în Bundestag, deşi urma să-şi primească în continuare pensia şi servicii de pază.

Echipa juridică a fostului cancelar susţine că decizia Comisiei pentru buget din Bundestag de a tăia finanţarea biroului parlamentar al lui Schröder şi desfiinţarea acestuia este ilegală, potrivit unei declaraţii a firmei de avocatură obţinute de dpa.

Fostul cancelar, care a fost în funcţie între 1998 şi 2005, este criticat de ani de zile pentru legăturile sale cu companii de stat ruse, fiind considerat un prieten apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Presiunea asupra lui Schröder de a se distanţa de Putin a crescut după invazia Rusiei în Ucraina.

În luna mai, Schröder anunţase în sfârşit că va părăsi consiliul de administraţie al gigantului energetic rus Rosneft. El a refuzat, de asemenea, o nominalizare în consiliul de administraţie al Gazprom, un alt gigant energetic rus.

După câteva săptămâni de analiză, partidul său de centru-stânga SPD a decis luni că nu există motive pentru excluderea sa din partid.

Comitetul din oraşul Hanovra, din nordul Germaniei, a declarat că Schröder nu a încălcat regulile de partid ale SPD prin interacţiunea cu companii de stat ruseşti, adică nu există nicio bază pentru excluderea sa sau pentru vreo altă sancţiune.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ligia Deca

Înscrierea în creșă sau grădiniță pentru anul școlar 2024-2025, începe pe...

Înscrierea în creșă sau grădiniță pentru anul școlar 2024-2025 începe pe data de 27 mai,  a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, pe Facebook. ”Am anunțat,...
Robert Negoiță: Să se desființeze Primăria Generală a Capitalei

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță: „N-am nimic de împărțit cu primarul...

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, face o serie de precizări după incidentul care a avut loc, luni, în sectorul condus de el, când Poliția...